„Daruri alese” de 1 Iunie. Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită la Arhiepiscopia Râmnicului

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, sub  coordonarea Sectoarelor Învățământ, Cultural și Social ale Arhiepiscopiei Râmnicului, duminică  1 iunie, a fost desfășurat un amplu program care a inclus momente spirituale, artistice și o expoziție de icoane pe sticlă, dedicate în întregime celor mici și importanței familiei creștine.

Manifestările au debutat dimineață, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie, răspunsurile liturgice fiind date de Corala „Benedictus” a Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”. Credincioșii, alături de numeroși copii însoțiți de părinți și bunici, au participat cu evlavie la slujba de mulțumire, prilej de rugăciune pentru binecuvântarea și ocrotirea tuturor copiilor.

După momentul liturgic, sărbătoarea a continuat cu un antrenant program artistic, susținut de Corala „Benedictus” a Asociației „Sfântul Valentin”. Tinerii artiști au încântat publicul cu o selecție de cântece dedicate copilăriei, bucuriei și credinței, aducând zâmbete pe fețele celor prezenți.

Părintele consilier Vasile Chima a așezat în inimile celor prezenți cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
Mesajul, plin de înțelepciune și căldură părintească, a subliniat importanța educației creștine, a iubirii și a responsabilității față de copii, considerându-i un dar prețios de la Dumnezeu și viitorul Bisericii și al societății.

În încheierea evenimentului, Pcuv. Protos. Grigorie Stavarache a susținut o conferință dedicată copiilor și familiei. Prin exemplificări relevante și sfaturi practice, părintele Grigorie a abordat teme esențiale precum: rolul părinților în formarea caracterului copiilor, comunicarea în familie, importanța rugăciunii comune și provocările cu care se confruntă familiile creștine în societatea contemporană. Prezentarea a fost interactivă, generând un dialog deschis cu părinții și copiii prezenți.

Ziua Internațională a Copilului la Arhiepiscopia Râmnicului a reprezentat, așadar, un prilej de profundă reflecție și de celebrare a copilăriei, reafirmând angajamentul Bisericii față de creșterea și educarea copiilor în spiritul valorilor creștine.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți fair-play, domnule Vicențiu Mocanu !
Fiți fair-play, domnule Vicențiu Mocanu !

Este bine că Vicențiu Mocanu (AUR) supraveghează activitatea primarului Mircia Gutău, dar este rău că domnului consilier local îi lipsește…

Accident pe DEx 12, între Craiova și A1. Un bărbat de 85 de ani a…
Accident pe DEx 12, între Craiova și A1. Un bărbat de 85 de ani a…

Un bărbat de 85 de ani a ajuns la spital în urma unui accident produs pe DEx 12, pe sensul…

Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi străzile afectate
Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Bascov, în ziua de joi, 20.08.2026, între orele…

Joi, 20 august, se oprește apa în mai multe zone din Pitești
Joi, 20 august, se oprește apa în mai multe zone din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale și zona Tancodrom, în ziua…

Doi motocicliști au ajuns la spital după două accidente produse în mai puțin de 30…
Doi motocicliști au ajuns la spital după două accidente produse în mai puțin de 30…

Două accidente în care au fost implicați motocicliști s-au produs miercuri după-amiază, în mai puțin de 30 de minute, în…