Noua creșă din Goranu va fi prezentată public în cadrul „Zilelor porților deschise”

Creșa din Goranu va fi prezentată public în perioada 29 mai – 5 iunie tuturor celor interesați în cadrul evenimentului „Zilele porților deschise”. Pentru a da posibilitatea părinților ocupați cu serviciul în prima parte a zilei să vadă cea mai noua creșă din municipiu, programul de vizitare este 16.00 – 18.00 în perioada 29.05 – 04.06, iar joi, 5 iunie, de Ziua Învățătorului, când este zi liberă pentru elevi și cadre didactice, programul de vizitare este între orele 10.00 – 18.00.

Creșa din Goranu – punct Islaz a fost inaugurată sâmbătă, 24 mai, și este realizată în cadrul Programului guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana” cu o finanțare integral nerambursabilă din PNRR și alte fonduri publice.

  • Campania de înscriere a copiilor la creșe este în plină desfășurare

Evenimentul „Zilele porților deschise” la Creșa Goranu este corelat cu campania de înscriere a copiilor la creșe, care a început pe 26 mai și se va încheia pe 6 iunie. Cei care doresc să-și înscrie copiii în sistemul public de educație ante-preșcolară sunt așteptați în această perioadă la creșa de pe strada Morilor între orele 9.00 – 12.00 și 14.00 – 17.00 de luni până joi și între orele 9.00 – 13.00 vinerea. Documentele necesare (cererea de înscriere, criteriile de departajare, adeverințe și declarații pe proprie răspundere etc.) pot fi consultate și descărcate de pe site-ul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, la adresa www.primariavl.ro, urmând calea „Administrația Locală / Direcții și Servicii / Creșa Râmnicu Vâlcea”.

Pentru anul școlar 2025 – 2026, Municipalitatea Râmnicului are disponibile 580 de locuri în 7 creșe; 185 dintre acestea au fost deja ocupate în urma procesului de reînscriere a copiilor intrați în anii anteriori în sistem.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…
Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…

O familie de vâlceni stabilită de mai mulți ani în Marea Britanie demonstrează că excelența și seriozitatea românească nu cunosc…

Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…
Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…

Trei tineri din Craiova, doi băieți și-o fată, toți în vârstă de 20 de ani, s-au rătăcit sâmbătă seara în…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate

       Cum se folosesc noile insule ecologice?        -Acționați mânerul din partea de jos a cuvei de deschidere!        -Nu…

Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână
Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 5-9 octombrie, o săptămână cu spectacole de muzică, întâlniri literare, prelegeri de istorie, discuții…

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…