”Portugalia”, piesă a dramaturgului maghiar Zoltan Egressy, a revenit la Teatrul ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, după 17 ani, prima oară în regia lui Cristi Juncu, acum sub bagheta lui Tavi Costin.

Având regretul că nu am văzut spectacolul anterior (mea culpa) actualul este unul dintre cele mai impactante din câte am putut urmări pe o scenă vâlceană, meritul aparținând regizorului, care este și scenograful. Despre dramaturg nu are rost să discutăm, fiind o celebritate. Notez doar că în urmă cu ani, Zoltan Egressy spunea într-un interviu:

” Străinul care traversează acest mediu reprezintă, fireşte, un topos. Spre deosebire de alte piese, în care apariţia unui străin ” face valuri”, aici nu el este personajul principal , ci mai degrabă Fundă, tânăra care parcurge un drum spiritual mult mai bogat. Cu toate astea, el rămâne un catalizator şi-mi pare bine că v-a amintit de Cehov, pentru că este vorba de un personaj constant, care nu suferă mari schimbări de situaţie. La sfârşitul pieselor lui Cehov poţi să spui că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic. Fiecare vrea să ajungă într-un alt loc, visează să realizeze altceva şi, până la urmă, rămâne în acelaşi loc. Cam la fel mi se întâmplă şi mie în viată.”

Într-o cronică de excepție scrisă de Cristian Dinică, de la Vâlcea literară, ”Portugalia” este rezumată astfel:

” Piesa a cărei acțiune se desfășoară între iluzoriu și real este o fină analiză a societății umane traversată de aspirații neîmplinite. Într-o mică localitate din Ungaria, Irgacs, în cârciuma comunității, unde un tată și fiica sa, Fundă, o tânără necăsătorită, acceptă să fie gazde poveștilor triste ce se petrec sub ochii lor, cu personaje neînsemnate ce-și duc traiul de pe o zi pe alta, sosește la un moment dat un scriitor din Budapesta în căutarea libertății patetice.

Comunitatea este caracterizată de eroi populari, recunoscuți și acceptați de mica societate. Ei poartă porecle, distincte. Sfeclă, un fost polițist căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru abuz în serviciu, este interpretat cu multă pasiune de Kostas Mincu. Personajul său simte nevoia de a fi important, imaginea sa poartă amprenta jocului sugestiv. Dintr-o naivă credință are accese de personalitate, dându-se polițist, spre amuzamentul grupului de petrecăreți din bar. Nu are un vis, la el găsim dorința de a face dreptate, de a fi erou. Nu se identifică cu aspirația libertății.

Înțeleptul grupului este Cârciumarul, interpretat cu eleganță de Radu Constantinov. La fiica acestuia, Fundă, o tânără de 26 de ani, găsim dorința libertății. O vedem refugiindu-se în urmărirea telenovelelor, cu toate că ește conștientă de mediul în care trăiește și că aspirația sa este idealizată. Actrița Bianca Cuculici joacă frumos („jogue bonito”). Rolul Clamă, interpretat de Andrei Cătălin, este al unui taximetrist din Budapesta, tipul întreprinzătorului falit, model al descurcărețului, care este dispus să viseze fără însă să depună efort spre împlinirea dorințelor.”

Am citat peste limita normală din cronica lui Cristian Dinică pentru a mă pedepsi cumva deoarece am trăit iluzia că voi putea fi original în notațiile mele despre ”Portugalia”. Nici vorbă de așa ceva, poate doar entuziasmul meu nemărginit pentru acest spectacol și pentru arta regizorală să fie nec plus ultra.

Gheorghe Smeoreanu