CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE ! Biserică surdă, ascultă-ţi poporul ! Biserică mută, vorbeşte cu noi !

Există o foame uriaşă de povaţa Bisericii, o sete arzătoare de îmbărbătarea ei.

Biserica Ortodoxă Română lasă naţiunea să rabde de această foame şi sete. Parcă s-ar bucura că populaţia suferă.

Avem o Biserică surdă şi mută ?

Nici vorbă, se preface !

În această perioadă grea, de tranziţie, în care mulţi şi-au pierdut busola, BOR nu şi-a pierdut-o pe a ei.

În lupta pentru retrocedări, Biserica a fost vigilentă şi bătăioasă.

În construcţia de lăcaşuri de cult, Biserica a fost harnică şi răzbătătoare.

În producţia de zeci de mii de preoţi, facultăţile de teologie au depăşit norma.

De un singur lucru nu a avut vreme Biserica Ortodoxă Română: de credincioşii ei.

Pentru ei, ea a fost surdă şi mută.

I-a privit impasibilă cum se împrumută, cum emigrează, cum se sinucid, cum divorţează, cum falimentează, cum disperă.

I-a lăsat pradă manipulării şi hoţiei.

S-a bucurat, oare ? Nici chiar aşa. S-a întristat ? Îi cerem prea mult.

Nici măcar nu i-a păsat Bisericii noastre strămoşeşti de cele întâmplate în aceşti ani , ocupată fiind cu împărţirea prăzii, cot la cot cu jefuitorii din clasa politică.

Nu i-aş contrazice prea mult pe cei care susţin că însăşi ea, Biserica strămoşească, şi-a jefuit cu satisfacţie enoriaşii.

Aşa stând lucrurile, ce-i de făcut ?

Cred că trebuie, pentru prima oară în istorie, ca enoriaşii să-şi tragă Biserica de mânecă şi s-o aducă pe calea cea bună. 

Să o înveţe ce să-i înveţe.

Dacă nu ne poate ajuta ea pe noi, să o ajutăm noi pe ea.

Să îi dăm povaţa pe care nu ne-a dat-o, să-i arătăm blândeţea pe care nu ne-a arătat-o.

Biserica noastră a fost înţeleaptă, glorioasă, martiră. A ajuns lacomă, neputincioasă, vicioasă.

Niciodată Biserica nu a coborât sub nivelul moral al credincioşilor ei. Acum, a coborât.

Să o îndrumăm, după puterile noastre, să o salvăm de la decădere.

E o ironie în asta ? Cum să se întâmple aşa ceva ? Este oare posibil să predicăm noi în Biserică, să îi povăţuim noi pe preoţi, pe ierarhi, pe Patriarh ?

La nevoie, o vom face, fiindcă suntem mai buni şi mai generoşi, fiindcă nu vrem să decadă în noroi ceea ce iubim şi preţuim.

Biserica, la urma urmelor, suntem noi, credincioşii, enoriaşii ei. Ajutând-o, pe noi ne ajutăm, salvând-o, pe noi ne salvăm.

S-a întors lumea pe dos ?

Desigur.

Ştim asta.

Iar fiindcă o ştim, nu ne sfiim să spunem:

-Biserică surdă, ascultă-ţi poporul ! Biserică mută, vorbeşte cu noi !

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteți și voi, liberali vâlceni, măcar o dată, să puneți Vâlcea mai presus de Buican?
Puteți și voi, liberali vâlceni, măcar o dată, să puneți Vâlcea mai presus de Buican?

Într-un text scris cu AI, Victor Stănculescu, subprefectul Vâlcii, cu atribuții de prefect, speculează electoral impasul în care se găsește…

Presa veche a murit, presa nouă nu s-a născut încă
Presa veche a murit, presa nouă nu s-a născut încă

Presa veche trata România ca pe o țară suverană și pe liderii politici de nivel înalt ca având liber arbitru.…

Deputatul Ovidiu Popa acuză PNL de „răfuială politică” în cazul CET Govora: „Riscăm să rămânem…
Deputatul Ovidiu Popa acuză PNL de „răfuială politică” în cazul CET Govora: „Riscăm să rămânem…

PNL se joacă de-a răfuiala politică pe spatele unui oraș care riscă să rămână la iarnă în frig! Vorbim despre…

Ateliere gratuite de educație digitală pentru seniori, la Biblioteca Topoloveni
Ateliere gratuite de educație digitală pentru seniori, la Biblioteca Topoloveni

Biblioteca Orășenească Topoloveni dă startul, în săptămâna care urmează, primelor ateliere „Hi Digital”, dedicate seniorilor care vor să se descurce…

Vicențiu Mocanu compară expresia ”soțul soției sale” cu ”te agresez sexual, scroafo !”
Vicențiu Mocanu compară expresia ”soțul soției sale” cu ”te agresez sexual, scroafo !”

Domnul Vicențiu Mocanu, consilier local AUR la Râmnicu Vâlcea, îl reclamă conducerii PSD pe primarul Mircia Gutău pentru ”limbaj grobian”.…