Arhiepiscopia Râmnicului a oferit ghiozdane și rechizite școlare în valoare de 215.500 lei pentru 2.315 elevi

 

 

 

 

 

 

Pentru a preîntâmpina abandonul școlar, Arhiepiscopia Râmnicului a oferit un sprijin real și consistent copiilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse.

Astfel, la debutul anului școlar 2024-2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, 2.315 elevi din eparhie, au primit ghiozdane și rechizite școlare, în valoare totală de 215.500 lei.

Abandonul școlar este o problemă actuală generată de cauze multiple și reflectă lipsa de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară, dar și dificultățile materiale cu care se confruntă părinții, din dorința de a-și susține financiar copiii, pentru a beneficia de servicii educaționale de calitate.

În fiecare parohie din cele patru protopopiate ale Arhiepiscopiei Râmnicului, s-au distribuit materiale necesare unui nou început de an școlar, prin implicarea directă a preoților.

Scopul aceastei activități, este de a susține școlarizarea elevilor din categorii dezavantajate, copii aflați în situație de risc, dar și pentru a încuraja copiii capabili de performanță.

Proiectul social se desfășoară an de an, cu multă dăruire, în Arhiepiscopia Râmnicului, în luna septembrie, având drept scop ajutorarea elevilor din medii defavorizate, și încurajarea acestora pentru a fi prezenți la școală.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Victorie la Brașov! CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu…
Victorie la Brașov! CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu…

VICTORIE ÎN PRIMUL MECI DE LA BRAȘOV CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu Mureș,…

APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea
APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în data…

Primarul Mircia Gutău a inaugurat cea de-a treia parcare etajată publică din Râmnicu Vâlcea
Primarul Mircia Gutău a inaugurat cea de-a treia parcare etajată publică din Râmnicu Vâlcea

Primarul Mircia Gutău a inaugurat vineri seară parcarea etajată realizată în zona Nord, investiție finanțată din bugetul local și finalizată…

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Constantin Rădulescu: Drumul care leagă Râmnicul de autostradă intră în linie dreaptă!
Constantin Rădulescu: Drumul care leagă Râmnicul de autostradă intră în linie dreaptă!

Județul Vâlcea a primit o veste bună: au fost aprobați în Guvern indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Tronsonului 2 din DN…