Un piteștean a intrat cu mașina într-un cap de pod. El și soția, la spital

 

 

 

 

 

Aseară, în jurul orei 20, pe DJ 503, în comuna Rociu, a avut loc un accident rutier.

Un bărbat de 69 ani, din Pitești, care conducea un autoturism circulând pe sensul spre Oarja, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un cap de pod. Se îndrepta spre casă, după un drum lung, și aplicația de navigare îl băgase în mod eronat pe acel drum județean, a explicat, mai târziu. 

Pompierii ajunși la fața locului au fost nevoiți să extragă cele două persoane aflate în autoturism – șoferul și soția sa, în vârstă de 63 ani – care rămăseseră blocate în interior.

Erau răniți, dar conștienți și, după evaluare, au fost transportați la spital.

Bărbatul a fost testat cu etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. 

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RebelX Young Rock Festival 2026, la Pitești: două zile de concerte și zece trupe pe…
RebelX Young Rock Festival 2026, la Pitești: două zile de concerte și zece trupe pe…

În perioada 11–12 septembrie 2026, la Teatrul de Vară din Parcul Ștrand, se va desfășura cea de-a V-a ediție a…

Bărbat de 42 de ani, găsit mort în piscina fratelui său
Bărbat de 42 de ani, găsit mort în piscina fratelui său

Un bărbat de 42 de ani a murit după ce a fost găsit inconștient în piscina din curtea locuinței fratelui…

Un bucureștean a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu din Argeș. Un…
Un bucureștean a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu din Argeș. Un…

Un bărbat de 58 de ani, din București, a murit în această după-amiază, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un…

ECWM Salubrizare Vâlcea angajează șofer pentru autospecială de salubrizare. Hai în echipa noastră pentru un…
ECWM Salubrizare Vâlcea angajează șofer pentru autospecială de salubrizare. Hai în echipa noastră pentru un…

Environment Care își mărește echipa! ANGAJĂM ȘOFER – JUDEȚUL VÂLCEA!  Căutăm șofer pentru autospecială de salubrizare, serios și responsabil. Cerințe minime…

APAVIL SA scoate la concurs două  posturi de inginer în cadrul Serviciului Mecano-Energetic, Compartiment SCADA
APAVIL SA scoate la concurs două  posturi de inginer în cadrul Serviciului Mecano-Energetic, Compartiment SCADA

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…