Director de instituție din Pitești, dosar penal pentru viol asupra unui minor. A fost reținut 24 ore, iar în continuare va fi cercetat sub control judiciar

 

 

 

 

 

 

Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au au reținut un bărbat de 42 de ani, din Pitești, cercetat într-un dosar penal pentru viol asupra unui minor.

Cercetările au pornit, inițial, de la o sesizare făcută în urmă cu aproape 2 luni (sfârșitul lunii mai) de o adolescentă în vârstă de 16 ani, privind faptul că a fost agresată fizic de o femeie. În acest caz, a fost deschis dosar penal pentru loviri sau alte violențe.

Când a fost audiată, fata a trebuit să spună de ce a bătut-o respectiva femeie. Se pare că era soția lui Daniel Ionescu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Pitești (bărbatul de 42 ani), care aflase că minora avea o relație cu soțul ei și a considerat de cuviință să-i ceară socoteală pentru asta. Așa au ajuns polițiștii să se sesizeze din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.

Probele au arătat că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, bărbatul ar fi întreținut raporturi sexuale cu adolescenta, abuzând de încrederea și autoritatea conferite de calitatea sa de director al instituției unde fata frecventa mai multe cursuri.

Ieri, bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.

După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar astăzi instanța a decis ca cel puțin în următoarele 30 de zile să fie cercetat sub control judiciar.

Soții Ionescu sunt căsătoriți din 2017 și au împreună 3 copii, doi băieței și o fetiță.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Zilele Slatinei aduc restricții de circulație în centrul orașului. Ce zonă trebuie evitată până luni
Zilele Slatinei aduc restricții de circulație în centrul orașului. Ce zonă trebuie evitată până luni

Șoferii care ajung în acest weekend în Slatina trebuie să țină cont de restricțiile de circulație impuse cu ocazia Zilelor…

Dincolo de proiecte: cercetare, inovare și implementare pentru impact în sănătatea comunităților din Argeș
Dincolo de proiecte: cercetare, inovare și implementare pentru impact în sănătatea comunităților din Argeș

Lerești Living Lab și proiectele europene de sănătate agregate în comuna Lerești au fost prezentate astăzi la Consiliul Județean Argeș…

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…

Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…
Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…

DISPOZIŢIA NR. 1136 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor art.133,…

S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…
S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…

Un conflict izbucnit marți seara, 24 iunie 2026, în jurul orei 20:20, pe strada Sportivilor din orașul Piatra-Olt, a necesitat…