E sâmbătă, ies să beau cafeaua pe terasă. Bate un vânticel care mai risipește căldura. E senin, pace, e liniște.
Dintr-o dată, atmosfera se umple de rahat. Date la maxim, boxele dintr-o curte nu prea îndepărtată împroașcă aerul cu prostia funciară a unei bune părți a națiunii române.
Ce infecție !
Lungă ești mândro în craci,
Când te văd, mă bagi în draci.
Hai, mândruța mea,
Dă-mi gurița ta.
Lasă-mă, mândro un pic,
Pe masă să te ridic
Și să nu îmi spui pe nume
Dacă nu o să te simți bine.
Nu există argumente care să salveze situația, ori să o amelioreze. Nu poți justifica asta, nu îi poți compătimi pe amatorii acestui gen de spactacol.
Își merită soarta.
G.S.
Lasă un răspuns