Primarul Florinel Constantinescu: ”Astăzi Călimănești împlinește 636 de ani de atestare documentară. O vârstă istorică cu adevărat, egală cu aceea a orașului Râmnicu Vâlcea”

 

 

 

 

 

 

 

În urmă cu 636 de ani, marele voievod Mircea cel Bătrân semna un hrisov în care stă și astăzi scris numele localității Călimănești. Istoricii au stabilit că fiecare localitate de pe acest pământ își numără anii de existență oficială începând cu prima atestare documentară. Ziua în care s-a scris pentru prima dată numele Călimănești într-un document oficial este 20 mai 1388.

Pe 20 mai 2024 împlinim 636 de ani de atestare documentară. Este o vârstă istorică cu adevărat, egală cu aceea a orașului Râmnicu Vâlcea, evocat în același document semnat de Mircea cel Bătrân. Avem aceeași vârstă în istorie cu capitala județului nostru. De la decizia lui Mircea cel Bătrân de a zidi mănăstirea Cozia din Călimănești pornește adevărata istorie a locurilor pe care ne aflăm. Și de la decizia sa de a alege această mănăstire ca loc al odihnei sale veșnice. Imaginea noastră locală începe în istorie cu chipul lui Mircea cel Bătrân și va trebui să o păzim cu grijă și să o punem în valoare ca pe cel mai important simbol.

Ne întâlnim în fiecare an, la 20 mai, pentru a evoca trecutul nostru istoric, dar și pentru a evalua prezentul și pentru a proiecta viitorul nostru comun, aici, în stațiunea Călimănești. Aniversarea noastră este un prilej de mare bucurie și de mândrie, dar și de angajament pentru viitor.

Am publicat în câteva rânduri datele de la Institutul Național de Statistică. Din ele știm că la Călimănești se realizează peste șaizeci la sută din cazările turistice din județul Vâlcea. Această informație arată că localitatea noastră a crecut în ultimii ani ca în nicio altă perioadă din trecut. Știm – datorită acestor date științifice – că suntem pe drumul foarte bun al dezvoltării și al modernizării tuturor localităților care fac parte din orașul Călimănești. Am muncit cu toții la acest rezultat și vreau să mulțumesc în acest moment aniversar colegilor mei din administrația publică locală, oamenilor de afaceri care investesc continuu în Călimănești și tuturor locuitorilor, pentru contribuția lor individuală la acest succes.

Mă bucur să fim din nou împreună la sărbătoarea localității noastre. Omagiem trecutul nostru istoric, expunem cu mândrie prezentul și pregătim cu încredere viitorul.

De ziua localității noastre, a fiecăruia dintre noi,

La mulți ani, Călimănești!

Florinel CONSTANTINESCU
primar

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…
Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…

Un incendiu izbucnit în jurul prânzului, în satul Buzoești, comuna Buzoești, a afectat trei proprietăți. O femeie de 72 de…

Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…
Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…

Un tânăr de 19 ani, din Mihăești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu o viteză de…

Două accidente aproape simultane pe A1, la Căteasca. Patru persoane au ajuns la spital
Două accidente aproape simultane pe A1, la Căteasca. Patru persoane au ajuns la spital

Două accidente rutiere s-au produs în această dimineață, cu puțin înainte de ora 8, pe autostrada A1, în zona localității…

Puteți și voi, liberali vâlceni, măcar o dată, să puneți Vâlcea mai presus de Buican?
Puteți și voi, liberali vâlceni, măcar o dată, să puneți Vâlcea mai presus de Buican?

Într-un text scris cu AI, Victor Stănculescu, subprefectul Vâlcii, cu atribuții de prefect, speculează electoral impasul în care se găsește…

Presa veche a murit, presa nouă nu s-a născut încă
Presa veche a murit, presa nouă nu s-a născut încă

Presa veche trata România ca pe o țară suverană și pe liderii politici de nivel înalt ca având liber arbitru.…