Primarul Cristian Gentea: Piteștiul, unul dintre cele mai vii centre urbane din regiune!

 

 

 

 

 

Simfonia este brandul nostru ca municipiu! Ne mândrim cu ea și muncim pentru organizarea ei cu dedicare, dar deschiderea noastră către evenimente de calitate și oportunități de promovare nu s-a rezumat niciodată doar la acestă superbă sărbătoare a florilor!

Piteștiul devine – de la an la an – inima unui număr mare de manifestări culturale, menite să acopere toate palierele acestui domeniu, toate gusturile și toate grupele de vârstă. Le organizăm sau le găzduim cu mult entuziasm, pentru că ele au rolul de a infuza orașului nostru energie, creativitate, plusvaloare. Ele transformă Piteștiul într-unul dintre cele mai vii centre urbane din regiune!

Iată doar câteva dintre reperele unei agende publice încărcate de activități pentru toate tipurile de iubitori ai evenimentelor culturale și comunitare:

✅️ Inima vieții culturale permanente a municipiului este, de departe, Filarmonica Pitești, instituție care a reușit o evoluție remarcabilă, organizând nenumărate concerte-eveniment, conceptul de „sold-out” devenind deja uzanță!

22.946 de spectatori în sală și peste 20.000 de spectatori în aer liber au reușit să bifeze anul trecut! Îi felicit și îi susțin!

✅️ 8 festivaluri anuale oferă spectacole de excepție, acces la cultură stradală, educație și oportunități de timp liber de calitate:

Pitești Fest | Festivalul de Muzică Rock „Rebel X Young Rock Festival” (în parteneriat cu Asociația „La Pietre”) | Festivalul Național de Muzică Folk „Trivale Fest” | Festivalul de Muzică Lăutărească Veche „Zavaidoc” | FILSTREET– Festivalul Internațional de Literatură în Stradă (în parteneriat cu Rocart)| PISTF – Festivalul Internațional de Teatru Stradal Pitești | Romanian Dance Fest – Festival internațional de dans.

Având în vedere structura mea profesională, mă declar un fan total al celui de-al 8-lea eveniment de gen și anume Pitești Science Festival (în parteneriat cu Asociația Diaspora Locală), fiind fascinat și bucuros de aplecarea tinerilor participanți către științe și experimente! Acest eveniment ne arată, dacă mai era nevoie, că „e cool să fii inteligent”!

✅️ Taberele, concursurile, expozițiile și atelierele de creație au devenit tradiție în orașul nostru!

Ținem vii valorile culturale și le aducem în fața publicului piteștean prin evenimente precum Tabăra Națională de Creație Plastică – Pictură&Grafică, Atelierul de creație pentru copii „IconArT – artă iconografică tradițională” sau Expoziția open-air de proiecte arhitecturale „Tradiție și creativitate”!
La fel de bine, ne animă spiritul competițiile artistice, naționale și internaționale, care aduc la Pitești pasionați din întreaga țară și nu numai! Mă refer, desigur, la: „Dansul Florilor – Concurs Național de Dans Sportiv”, „Golden Tulip – Concurs Internațional de Muzică pentru copii și tineret” și Festivalul Național de Șah!

✅️ Evenimente culturale și de dezvoltare personală transmise live, pe Youtube:

Peste 600 de evenimente culturale și de dezvoltare personală organizează Centrul Cultural Pitești în fiecare an, cu o medie de 12 evenimente pe săptămână. Dedicate unor teme de calitate și profunde, dar și unor problematici extrem de actuale, aceste dezbateri, prelegeri și mese rotunde sunt organizate la sediul instituției, dar sunt și transmise live, pe canalul de Youtube al Centrului Cultural, sporind astfel numărul celor doritori să le urmărească!

✅️ 11 tipuri de cursuri pentru copii și părinți:

Piteștenii de orice vârstă au la dispoziție 11 cursuri săptămânale, cu ajutorul cărora își pot dezvolta abilitățile, își pot șlefui talentul sau pot petrece, pur și simplu, timp liber în mod calitativ.

Cursurile de Pian, Chitară, Actorie, Balet și Gimnastică Ritmică, Dans Sportiv și de Societate, Dans Popular, Canto Popular, Arte Marțiale, Șah, Inițiere în Pictură, Pictură pentru copii și părinți sunt organizate de către Centrul Cultural Pitești.

✅️ 3 târguri care animează întreaga comunitate!

Întorcându-mă la marile evenimente, vreau să menționez bucuria de a organiza, la Pitești, cele trei târguri anuale, reprezentative pentru sezonul în care se desfășoară și foarte apreciate de către cetățeni: Târgul de Mărțișor, “Toamna piteșteană” și Târgul de Crăciun!

Acestea reunesc comunitatea, oferă șansa gospodarilor români de a-și promova produsele, aduc energie pozitivă și bună dispoziție în centrul Piteștiului!

Dacă această lectură v-a făcut poftă de viață socială, de distracție și bucurie în comunitate, haideți la a treia zi de Simfonie!

Mulțumesc pentru încredere!
Suntem o forță împreună! 

 

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice, la Topoloveni, pe 24 august
O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice, la Topoloveni, pe 24 august

Locuitorii orașului Topoloveni vor putea scăpa de aparatele electrice și electronice vechi în cadrul unei noi campanii de colectare a…

Ce ne facem cu atâta AUR?
Ce ne facem cu atâta AUR?

Motto: „Ei se prefac că sunt dușmani. Au în cap o singură frică, cu adevărat: să nu vină AUR la…

Marți se oprește curentul electric la Topoloveni. Vezi străzile afectate
Marți se oprește curentul electric la Topoloveni. Vezi străzile afectate

Marți, 18 august, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din orașul Topoloveni, astfel:…

O săptămână cu muzică, literatură, istorie și povești despre echilibru, la Centrul Cultural Pitești
O săptămână cu muzică, literatură, istorie și povești despre echilibru, la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 17-21 august, o săptămână cu evenimente dedicate muzicii, literaturii, istoriei, educației și dezvoltării personale.…

Ședință ordinară a CL Vaideeni în data de 24 august 2026. Ordinea de zi
Ședință ordinară a CL Vaideeni în data de 24 august 2026. Ordinea de zi

CONVOCARE ȘEDINȚĂ ORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL VAIDEENI Primarul comunei Vaideeni, județul Vâlcea, convoacă Consiliul Local în ședință ordinară pentru data…