Pactul pentru Râmnic și beția de cuvinte

 

 

 

 

 

Fără Virgil Pîrvulescu, Cezar Bulacu, Romeo Rădulescu și alții care vor să îi ia locul lui Mircia Gutău, nu ar exista viață politică și democrație în Râmnic.

Cu beția de cuvinte, totuși,  nu vor reuși.

A fost lansat un document numit pompos Pactul pentru Râmnic care începe așa:

”Noi, subsemnații, nemulțumiți de situația socio-economică a Municipiului Râmnicu Vâlcea, recunoaștem necesitatea imperativă a unei abordări unite și colaborative pentru a garanta progresul economic și social al orașului nostru.

În acest spirit, propunem un pact la care pot adera toate forțele politice, un pact care transcende rivalitățile politice, angajându-ne într-un efort comun de a lucra pentru bunăstarea comunității”.

– Necesitate imperativă.

– Abordare colaborativă.

– Un pact care transcende.

Cu astfel de exprimări nu convingi pe nimeni.

Mai încolo, ”Pactul” spune:

” Sprijin pentru inovație și antreprenoriat: Vom înființa parcuri tehnologice și incubatoare de afaceri, atrăgând investiții și susținând inițiativele inovatoare ale antreprenorilor locali.

– Îmbunătățirea educației și formării profesionale: Ne angajăm să colaborăm cu instituțiile de învățământ și sectorul privat pentru a alinia programele educaționale cu cerințele pieței muncii.

– Promovarea turismului: Vom valorifica patrimoniul unic cultural și natural al orașului pentru a crește atractivitatea Râmnicu Vâlcea ca destinație turistică”.

Întrebarea este: de ce nu vă apucați să faceți toate astea? Vreți, mai întâi, puterea la Primărie ? Dacă da, de ce nu spuneți așa:

– Vrem puterea și după aceea.

Cât privește ”parcuri tehnologice și incubatoare de afaceri”, nu credeți că ar fi nevoie de un studiu și de un dosar complex, nu de o întâlnire la Ceas ?

Unde este întemeierea socială, economică, științifică a acestor idei ? Întreb, deoarece pot dori să fac și eu, în comuna mea, vreun parc tehnologic, ba și câteva incubatoare, nu de pui, ci de afaceri. Cum procedez ?

Cum aliniați voi ” programele educaționale cu cerințele pieței muncii” ? Vreți să intrați în guvern, să preluați Ministerul Educației și Cercetării ?

Încercați, dar nu la Ceas !

În finalul apoteotic, Pactul Zice:

” Prin semnarea acestui pact, ne angajăm să depășim diferențele politice și să colaborăm pentru realizarea unei viziuni comune de dezvoltare economică, asigurându-ne că Râmnicu Vâlcea va prospera pentru generațiile actuale și viitoare.”

Aveți viziuni politice de depășit ? Ce viziuni ?

Poate vizuini politice, dom Pîrvulescu.

Pe scurt, Pactul este o formulă leneșă, demagogică, plină de vorbe sforăitoare, menită să ascundă ura față de Gutău și frustrarea că nu îi pot lua scaunul de primar.

Totuși, fără Virgil Pîrvulescu, Cezar Bulacu, Romeo Rădulescu, Gigi Matei și alții care vor să îi ia locul lui Mircia Gutău, nu ar exista viață politică și democrație în Râmnic.

Dar nici ură și scandal.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…