”Am participat astăzi, în Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților, la o discuție care a vizat proiectele demarate de Ministerul Culturii în cele două luni și jumătate ale mandatului meu. Experiența mea de parlamentar mă face să valorizez colaborarea dintre legislativ și executiv, iar cultura este unul dintre acele domenii care are nevoie de tot efortul și de toată implicarea noastră pentru a fi susținută așa cum merită”, a scris, de curând, Raluca Turcan, pe Facebook.
O acompaniază liderul PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, care nu doar că este foarte cult, dar în fotografie pare chiar foarte preocupat de Cultură.
Nasol moment, mișto colivă.

























Lasă un răspuns