Fără îndoială că este neplăcut să ştii că ai convorbirile telefonice ascultate. Este foarte neplăcut fiindcă nu poţi ştii pe mâinile cui ajung aceste înregistrări. Nu trebuie să fii neaparat politician ca să fii şantajabil. Într-o ţară în care aproape fiecare individ încalcă legi nescrise ( îşi înşeală partenerul de viaţă, spune mai multor femei că le iubeşte, îşi minte copiii sau părinţii are o iubire ascunsă precum călugăriţa care a devenit mamă, încalcă taina spovedaniei ,aşteaptă moartea cuiva pentru a moşteni ceva, înjură, ameninţă ) sau scrise ( şantajează, cere şpagă, face evaziune fiscală, îşi roagă contabilul să deformeze cifrele, poate fi acuzat de trafic de influenţă, abuz în serviciu, etc etc) nimănui nu îi convine să ştie că poate fi ascultat. Dar în acelaşi timp toţi ştiu că un procuror nu ar putea folosi o înregistrare decât pentru a pune sub acuzare un infractor.
Deci dacă nu eşti infractor, dacă eşti un om cinstit, nu ai de ce să te temi de interceptări telefonice. Este duminică seara, aproape de ora 23.00, şi pe postul de televiziune Realitatea urlă de aproape o oră Mircea Dinescu şi Norica Nicolai împreună cu un moderator despre abuzul interceptărilor telefonice, despre poporul acre trăieşte sub teroare că are convorbirile ascultate, despre ilegalitatea prin care au fost interceptaţi miniştrii şi funcţionari ai Ministerelor.
Îi ascult şi nu îmi vine să cred că sunt oameni în ţara asta care să se lase manipulaţi de astfel de televiziuni. Dar în timp ce îi ascult răsfioiesc , pe net, presa locală. Şi aflu de pe prima pagină a cotidianului „ Viaţa Vâlcii” ( cine altcineva putea publica aşa o ştire importantă !) că, citez : „ Vâlcea stă bine la vaci şi boi „.
În condiţiile date probabil că Vâlcea nu este singurul judeţ pentru care știrea ar fi valabilă !

























Lasă un răspuns