Se dovedește că PSD a procedat corect când a suspendat negocierile politice pentru formarea noului guvern până la încetarea grevei profesorilor. Acum s-au găsit soluțiile, iar profesorii și elevii vor reveni în clase.
Faptul că noul Executiv va fi condus de PSD este o garanție suplimentară pentru profesori că angajamentele guvernului vor fi respectate. Atunci când PSD a fost la guvernare a respectat calendarul majorărilor de salarii prevăzut în Legea salarizării.
Acum este nevoie de învestirea cât mai rapidă a noului guvern. Sunt multe lucruri care își așteaptă rezolvarea. Finalizarea reformelor din PNRR va reprezenta o prioritate absolută în următoarele luni. Mai mult decât oricând, România are nevoie de banii europeni pe care îi are la dispoziție prin acest program.
Ștefan Ovidiu POPA,
Deputat PSD Vâlcea

























Lasă un răspuns