S-a adjudecat licitația publică pentru concesionarea clădirii nefinalizate de la Ștrandul Ostroveni

 

 

 

 

 

 

Derulată în temeiul HCL nr. 331/20022, licitația deschisă pentru concesionarea pe o perioadă de 49 de ani a clădirii și terenului aferent de lângă Ștrandul Ostroveni a desemnat drept câștigătoare, prin raportul procedurii semnat astăzi, firma Xavitel SRL din Râmnicu Vâlcea; la licitație s-au prezentat două societăți comerciale, ambele din oraș.

Față de prețul de pornire reprezentat de o redevență anuală plătibilă Municipiului în valoare de de 15.512 euro și obligativitatea unei investiții de 1,5 milioane de euro, adjudecarea s-a făcut la o redevență de 16.000 euro/an și un angajament de investire a peste 2 milioane de euro în reabilitarea acestei structuri și transformarea ei într-un Centru multifuncțional de relaxare și de agrement care să completeze armonios zona de agrement din sudul Râmnicului.

În cazul în care procedura nu este contestată, în cursul lunii ianuarie 2023 se va semna contractul de concesiune, de la data căruia firma desemnată câștigătoare are la dispoziție un an pentru obținerea autorizației de construire și încă 3 ani pentru executarea lucrărilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…
Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…

Emoție și bucurie, la început de an școlar! În prima zi din noul an școlar, m-am bucurat să fiu prezent…

Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate

            Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 9 septembrie…

De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș
De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, marcată pe 7 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș prezintă povestea unui polițist pentru…

Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!
Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Anul școlar 2026–2027 a început la Călimănești cu o bucurie în plus. Pentru copiii…

Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…
Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…

Un nou an școlar începe, cu emoție, speranță și încredere în viitor! Am avut onoarea de a-l avea alături de…