Incendiu de la coșul de fum. Proprietarul de 74 ani a suferit arsuri, când a încercat să stingă flăcările

 

 

 

 

 

 

 

Azi-dimineață, cu puțin înainte de ora 8, a luat foc o casă, în localitatea vâlceană Golești, satul Coasta.

Ajunși la fața locului, pompierii au găsit incendiul în plină evoluție, iar pe propietarul în vârstă de 74 de ani rănit. Acesta prezenta arsuri la mâini și în zona capului, produse în încercarea sa disperată de a-și salva locuința. După ce a primit îngrijiri preliminare, a fost transportat la UPU Vâlcea pentru investigații suplimentare.

Incendiul a fost lichidat la ora 8.50.

Până la stingerea flăcărilor, au ars și s-au deteriorat: o rulotă, o magazie din lemn cu învelitoare din șiță de aproximativ 10 mp, un pat, o sobă de teracotă.

Cercetările preliminare arată ca focul s-ar fi declanșat la nivelul acoperișului, în imediata apropiere a coșului de fum, care a rămas neizolat față de materialele combustibile.

XXXXX

Pentru prevenirea unor situații asemănatoare, pompierii argeșeni recomandăm respectarea următoarelor reguli :

– sistemele de încălzire trebuie verificate și curățate de funingine cel puțin odată pe an.

– o persoană autorizată va verifica, repara și curăța coşurile pentru evacuare a fumului.

– materialele combustibile trebuie puse la distanţă faţă de sobe. Trebuie asigurată izolarea sobei faţă de podea şi pereţii din apropiere;

– pentru încălzire, trebuie folosit doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire;

– cenuşa și jarul nestins trebuie depozitate într-un container de metal în exteriorul locuinţei şi la distanţă de casă, grajd, fânar, depozite etc.

– se amplasează o bucată de tablă sau alt material care nu arde, în faţa focarului şemineului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RebelX Young Rock Festival 2026, la Pitești: două zile de concerte și zece trupe pe…
RebelX Young Rock Festival 2026, la Pitești: două zile de concerte și zece trupe pe…

În perioada 11–12 septembrie 2026, la Teatrul de Vară din Parcul Ștrand, se va desfășura cea de-a V-a ediție a…

Bărbat de 42 de ani, găsit mort în piscina fratelui său
Bărbat de 42 de ani, găsit mort în piscina fratelui său

Un bărbat de 42 de ani a murit după ce a fost găsit inconștient în piscina din curtea locuinței fratelui…

Un bucureștean a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu din Argeș. Un…
Un bucureștean a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu din Argeș. Un…

Un bărbat de 58 de ani, din București, a murit în această după-amiază, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un…

ECWM Salubrizare Vâlcea angajează șofer pentru autospecială de salubrizare. Hai în echipa noastră pentru un…
ECWM Salubrizare Vâlcea angajează șofer pentru autospecială de salubrizare. Hai în echipa noastră pentru un…

Environment Care își mărește echipa! ANGAJĂM ȘOFER – JUDEȚUL VÂLCEA!  Căutăm șofer pentru autospecială de salubrizare, serios și responsabil. Cerințe minime…

APAVIL SA scoate la concurs două  posturi de inginer în cadrul Serviciului Mecano-Energetic, Compartiment SCADA
APAVIL SA scoate la concurs două  posturi de inginer în cadrul Serviciului Mecano-Energetic, Compartiment SCADA

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…