Mesajele oficiale la sărbătorile oficiale sunt de obicei un dezastru, un potop de lucruri comune, chestiuni plictisitoare cărora nu are rost să le cauți profunzimea.
Chestiunea este enervantă deoarece publicul ascultă cu gândul aiurea sau trece cu privirea peste texte ajungând la concluzia că patriotismul e o prostie.
Așa se face că mesajul primarului de Râmnic, Mircia Gutău, sare în ochi, e bombă, cum se zice în limbajul presei. Fiindcă spune altceva, de fapt, spune ceva.
”La fiecare 1 Decembrie, românii serbează, de fapt, un paradox. Al unei țări care – date fiind toate încercările prin care a trecut de 2000 de ani încoace – nici n-ar fi trebuit să existe!” își începe Gutău mesajul de 1 Decembrie.
Te face să te gândești ce vrea să spună și afli că doar istoria ne mai păzește, dar este un paznic de nădejde al viitorului.
Dacă vreți să vedeți un alt fel de mesaj, citiți aici.
Și bine ar fi ca toți cei care cuvântează sau dau mesaje în zile sacre să se străduiească mai mult.
(G.S.)
























Lasă un răspuns