În biografia mea se află și perioada de patru ani în care am fost angajat, cu carte de muncă, la ziarul ”Orizont” din Vâlcea, organ de presă al PCR.

Era între momentul în care mă întorsesem de la Paris și momentul în care, imediat după lovitura de stat, am devenit directorul primului cotidian privat din România, ”Curierul de Vâlcea”.

Perioada în care am ucenicit la acel ziar a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea. La ”Orizont”, se făcea presă de calitate, reportaje cum nu au mai fost posibile după aceea. Trecuseră pe acolo condeie precum George Țărnea sau Lucian Avramescu, iar șef era Nenea, adică Ioan Barbu, ziarist de modă veche care aprecia scrisul frumos și talentul publicistic.

Mi-am adus aminte de respectiva perioadă astăzi, când trebuia să fiu martor într-un proces în care viceprimarul de Râmnic, Virgil Pîrvulescu, îl învinovățește pentru cele scrise pe ziaristul Liviu Popescu, de la ”Râmnicu Vâlcea Week”.

S-a amânat, deoarece a apărut la dosar o scrisoare a nu știu cui care cuprindea un text despre Ceaușescu semnat de mine. Cineva s-a gândit că așa poate fi compromis martorul.

Să fim serioși, dacă țineai să fii ziarist pe vremea aceea, dădeai cezarului ce era al cezarului. Eu am dat, iubeam prea mult presa ca să nu fi dat.

Voi depune mărturie la viitoarea ședință, dar am vrut să scriu pe acest subiect deoarece mi-a zburat mintea în trecut și mi-am dat seama că, pe când eram ziarist la comuniști, mi-aș fi rupt pixul pe spinarea unuia ca viceprimarul Pîrvulescu.

În perioada respectivă era exclus să taie cineva frunză la câini și să se țină de procese, mai ales în timpul serviciului. În acel timp, viceprimarii aveau proiecte și sarcini clare, în vreme ce acum dl Pîrvulescu trece pe la Primărie când vrea el, nu are nicio sarcină precisă, dar încasează pe undeva pe la 14.000 de lei.

Dar nici nu ajungeai membru de partid cu notele de 5 și 6 la facultate pe care le-a avut dl Pîrvulescu, așadar nu deveneai viceprimar.

Iubim libertatea și susținem democrația, dar să ne aducem aminte că avea și dictatura măcar un aspect bun, anume că nu îi promova pe Pierde Vară.

Sarcina mea obișnuită în anii presei comuniste era să scriu despre minerii de la Berbești – Alunu. Am coborât de zeci de ori în mină. Ce oameni, ce destine !

Acum, Berbești e o ruină.

Ce e mai bizar astăzi este că nici să mai susții pacea nu poți, fiindcă ești pus la punct, cum i se întâmplă ministrului Dîncu.

Vai, presa noastră etc. !

Gheorghe Smeoreanu