Primarul Mircia Gutău propune o soluţie de rezolvare a situaţiei blocului C32 din Ostroveni

 

 

 

 

 

Miercuri după-amiază, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea a avut loc o întâlnire între primarul Mircia Gutău şi reprezentanţi ai Municipalităţii, pe de o parte, şi locatarii apartamentelor de la mansarda blocului C32 din Ostroveni, distrusă de un incendiu în luna aprilie, precum şi alţi proprietari de locuinţe din imobilul respectiv, în special cei de la etajele superioare, pe de altă parte.

Scopul întâlnirii: găsirea unei soluţii de rezolvare a actualei situaţii, caracterizată atât de imposibilitatea locuirii în cazul proprietarilor celor 11 apartamente din mansarda distrusă, cât şi de problemele permanente înregistrate de ceilalţi 40 de locatari ai blocului – în special cei de la etajele superioare – ca urmare a absenţei unei bune părţi din acoperiş şi a intemperiilor, mai ales în contextul iernii care se apropie.

În debutul întâlnirii, edilul-şef a prezentat succint situaţia, precum şi concluzia ce se poate desprinde din ea: în contextul în care, ca urmare a înăspririi regulilor privind regimul construcţiilor (mai ales după cazul ”Colectiv”), reconstrucţia apartamentelor de la mansardă nu va putea fi niciodată autorizată, singura rezolvare constă în demolarea întregii structuri rămase deasupra etajului 4 şi construirea unui acoperiş în vederea protejării imobilului iniţial.

Iar primarul Gutău a venit şi cu o soluţie care să fie în avantajul tuturor părţilor implicate: semnarea unei Convenţii prin care Municipalitatea se obligă să acorde, în decurs de maxim un an, un sprijin financiar fiecărui proprietar al apartamentelor de la mansardă în schimbul acordului tuturor proprietarilor de demolare a întregii mansarde, Primăria urmând să construiască, până la venirea primelor ninsori, un acoperiş în două ape, aprobat deja prin HCL nr. 153/2022.

Încheierea unei astfel de Convenţii ar urma să fie aprobată de Consiliul Local, iar în termenul de un an stipulat în document, Primăria va face demersuri pe lângă forurile judeţene şi cele centrale pentru obţinerea de fonduri în condiţiile legislaţiei aferente situaţiilor de urgenţă; în situaţia în care nu se reuşeşte atragerea acestor finanţări, plata ajutorului promis de Municipalitate se va face de la bugetul local.

Soluţia a fost primită cu evidentă satisfacţie şi chiar entuziasm atât de locatarii apartamentelor din mansarda distrusă de incendiu (prezenţi – direct sau prin reprezentanţi legali – în majoritate la şedinţă), cât şi de cei ai apartamentelor de la etajele superioare ale imobilului, ajunşi în pragul disperării ca urmare a degradării avansate care le afectează locuinţele.

În perioada imediat următoare, juriştii din cadrul Primăriei municipiului, împreună cu avocaţii celor afectaţi, vor stabili modalităţile de iniţiere şi concretizare a acestei soluţii, astfel încât, în cel mai scurt timp, Convenţia să fie supusă aprobării Consiliului Local, resturile mansardei să fie eliminate, iar blocul C32 să poată intra în iarnă având asigurată protecţia celor 40 de apartamente până la etajul al patrulea.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…