Președintele PSD Vâlcea Constantin Rădulescu, prezent la Forumul Aleșilor Locali ai Partidului Democrat din Moldova și ai Partidului Social Democrat din România

 

 

 

 

 

Am participat vineri, 7 octombrie, la primul Forum al aleșilor locali ai Partidului Democrat din Moldova și ai Partidului Social Democrat din România, întâlnire care a avut loc la Palatul Republicii din Chișinău.

Organizarea acestei întruniri a avut drept scop aprofundarea cooperării la nivelul administrațiilor județene și locale, precum și inițierea unor proiecte comune de infrastructură, pe care să le dezvoltăm în viitor și care să vină în beneficiul tuturor cetățenilor.

Am vorbit despre județul Vâlcea, despre administrație, dar și despre politică.

I-am avut alături de mine pe o parte dintre primarii social democrați vâlceni, aleși locali cu o vastă experiență administrativă: Viorel Radi (Bunești), Ștefan Bogdan (Băbeni), Florin Ionescu (Stoilești), Remus Sasu (Ocnele Mari), Florin Mărăcine (Galicea), pe viceprimarul Ion Valerian Luțescu (Măldărești), pe Sorin Romcescu (Președinte PSD Slătioara), dar și pe directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Alin Pavelescu.

Fiind pentru prima dată la Chișinău, nu am mers cu mâna goală și am oferit și câteva daruri reprezentative din Vâlcea, cel mai frumos județ din România!

Constantin Rădulescu-Președintele PSD Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…