Lucrări de extindere finalizate la o grădiniță din Pitești

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, 5 iulie 2022, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extindere spații de învățământ și administrative la Grădinița cu Program Prelungit Aripi Deschise”.

Lucrările au fost executate de S.C. NEGREANU CONSTANCON S.R.L, valoarea totală a acestora fiind de 1.187.850,14 lei fără TVA.

Investiția, finanţată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, a vizat extinderea clădirii grădiniței cu un corp cu suprafață construită de 160 mp și regim de înălțime P+2E, refacerea locului de joacă și a trotuarelor adiacente, dotarea spațiilor nou create.

Se asigură, astfel, desfășurarea în condiții mult mai bune a activităților educaționale, se deschide posibilitatea de a îmbogăți programul cu noi activități și se mărește capacitatea grădiniței de a primi mai mulți copii. Reamenajarea locului de joacă conduce la eliminarea pericolului de accidentare, la îmbunătățirea aspectului și a funcționalității.

 

Compartimentul Comunicare
Primăria Municipiului Pitești

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SA scoate la concurs un post de operator chimist în cadrul Sectorului Drăgășani, Stație…
APAVIL SA scoate la concurs un post de operator chimist în cadrul Sectorului Drăgășani, Stație…

Concursul constă în probă scrisă, probă practică și interviu și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în…

Ședință ordinară a CL. Rm. Vâlcea în data de 28 octombrie 2026
Ședință ordinară a CL. Rm. Vâlcea în data de 28 octombrie 2026

DISPOZIŢIA NR. 1818 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor art.133,…

Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de modernizare complexe de la Colegiul Energetic
Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de modernizare complexe de la Colegiul Energetic

Primarul Mircia Gutău a inaugurat joi, 22 octombrie, lucrările complexe de eficientizare energetică și de modernizare realizate la Colegiul Energetic…

Duminică, 25 octombrie, pe scena Teatrului ”Anton Pann”, spectacolul ”Ivan” cu Alecsandru Dunaev, regia Mateea…
Duminică, 25 octombrie, pe scena Teatrului ”Anton Pann”, spectacolul ”Ivan” cu Alecsandru Dunaev, regia Mateea…

„IVAN” de Alecsandru Dunaev, inspirat din Ivan Turbincă de Ion CreangăSala Studio Un spectacol one-man show cu Alecsandru DunaevRegia/Scenografia: Mateea…

Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!
Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au…