Constantin Rădulescu președintele PSD Vâlcea: Începem pregătirea structurilor noastre interne pentru anul electoral 2024

 

 

 

 

 

Miercuri, 18 mai 2022, parlamentarii, consilierii județeni și municipali, primarii, președinții și ceilalți membri ai conducerii PSD Vâlcea, s-au reunit în ședința Consiliului Politic Județean, ședință care a fost condusă de președintele organizației județene, Constantin Rădulescu.

Pe ordinea de zi s-au aflat proiecte importante precum: aprobarea programului politic al PSD Vâlcea, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, dar și aprobarea execuției bugetare pe anul 2021, chestiuni cu caracter intern care privesc structurile teritoriale, precum și declanșarea adunărilor generale, a conferințelor de analiză și alegeri în toate structurile organizației județene.

„Este prima ședință post-pandemie, în care membrii Consiliului Politic Județean s-au aflat față în față fără restricții și ne-am bucurat, în primul rând, de această reîntâlnire. Cu această ocazie, am declanșat un proces ferm și complex, prin care începem pregătirea structurilor noastre interne, pentru anul electoral 2024.

Am vrut să facem acest lucru din timp, pentru ca în 2023 să ne ocupăm de identificarea celor mai buni candidați, de stabilirea strategiilor electorale, având structura politică deja pusă la punct și pregătită pentru confruntările electorale.

PSD Vâlcea este cea mai puternică organizație politică din județ și, înainte de toate, o echipă formidabilă de care sunt foarte mândru și căreia îi mulțumesc pentru toate victoriile pe care le-am obținut împreună.” – Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…