AJOFM Vâlcea: Angajatorii, obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

 

 

 

 

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a comunica agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.

Comunicarea locurilor de muncă vacante se realizează prin completarea şi transmiterea Anexei 1A din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.

De asemenea, angajatorii au obligaţia să comunice şi ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost declarate la AJOFM, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii. În acest sens, angajatorii completează şi transmit Anexa 1B din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.

Locuri de muncă vacante sunt, potrivit actului normativ mai sus menționat, locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum şi locurile de muncă nou create.

Angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi, conform art.41 alin.(2) din Legea nr.76/2002.

Nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea nr 76/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei.

De asemenea, nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (2) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Mai multe informaţii despre prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare, se pot obține de pe site-ul www.anofm.ro/ Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea.

Comunicare AJOFM VÂLCEA

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție
Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție

În urmă cu două zile (22 septembrie), o tânără de 24 ani, din Balș, a sesizat Poliția după ce fostul…

Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…
Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în infrastructura rutieră și în lucrările necesare pentru îmbunătățirea sistemului de colectare și evacuare a…

Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”
Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”

Piața „Vasile Milea” devine, începând de astăzi, locul de întâlnire cu tradițiile, muzica și atmosfera autentică de toamnă, odată cu…

Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!
Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!

În perioada 9–11 octombrie 2026, Mioveni va găzdui cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului –…

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…