Și dacă e idiot ?

Poate căutăm prea departe, poate că un anumit respect ne împiedică să vedem adevărul gol-goluț. 

E posibil ca judecata noastră să fie influențată de un idol al tribului conform căruia a fi prim ministru înseamnă a fi a priori inteligent, ori înseamnă a nu fi a priori idiot.

Și dacă nu este așa, dacă e idiot ?

Am citit de câteva ori declarația sa:

„Nu e președintele meu. Până acum l-am acceptat, chiar dacă nu l-am votat. O să fac tot posibilul să nu interferez cu domnia sa în niciun fel, dacă Curtea Constituțională decide ca el să se întoarcă la Cotroceni. Un președinte care nu are nici guvern, nici majoritate parlamentară, se duce la Bruxelles ca să să plimbe, nu să reprezinte România. La CSAT nu voi participa. Dacă are acte importante poate să mi le trimită și le semnez. Eu nu am ce să discut cu domnul Băsescu. Dar să fie clar: eu nu voi bloca funcționarea instituțională.”

Așa grăit-a Victor Ponta. 

Fiind vicepreședintele Consiliului Superior de Apărare a Țării, trebuie să stabilească ordinea de zi cu șeful statului, care e președinte. Ponta confundă CSAT-ul cu Parlamentul și declară, practic, că îi va bloca lucrările. Oricând, chiar în caz de calamități devastatoare, chiar în caz de război. 

Și atunci, nu poți decât să te freci la ochi și să te întrebi cât mai candid cu putință:

Și dacă e idiot ?

Atunci, chestiunea cu plagiatul nu ar mai fi chiar inexplicabilă. Nici acea prelungită grevă parlamentară. Nici lovitura de stat. Nimic. Totul ar deveni limpede ca lumina zilei.

Serios, dacă e, totuși, idiot ?

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Teatrul „Alexandru Davila” deschide noua stagiune cu „Proștii sub clar de lună”
Teatrul „Alexandru Davila” deschide noua stagiune cu „Proștii sub clar de lună”

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești deschide stagiunea 2026–2027 în acest weekend, cu spectacolul „Proștii sub clar de lună”, de Teodor…

De azi s-au pus în vânzare abonamentele pentru noua stagiune a Filarmonicii Pitești
De azi s-au pus în vânzare abonamentele pentru noua stagiune a Filarmonicii Pitești

Filarmonica Pitești a pus în vânzare începând de astăzi, 10 septembrie, de la ora 8.00, la sediul din Calea București,…

Pompierii vâlceni își sărbătoresc ziua alături de comunitate. Programul evenimentelor
Pompierii vâlceni își sărbătoresc ziua alături de comunitate. Programul evenimentelor

Pompierii vâlceni sărbătoresc, pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, la 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii,…

Bătut în timp ce își păștea animalele. Agresorul a fost reținut
Bătut în timp ce își păștea animalele. Agresorul a fost reținut

Un bărbat de 52 de ani din comuna Izvoarele, județul Olt, a ajuns la spital după ce a fost agresat…

Accident cu mașina de poliție provocat de un șofer de 81 de ani
Accident cu mașina de poliție provocat de un șofer de 81 de ani

O autospecială de poliție a fost implicată într-un accident rutier produs astăzi, în jurul orei 12:30, pe bulevardul I.C. Brătianu…