Accident cu 2 victime, în Argeș

 

 

 

 

 

 

În această dimineață, în jurul orei 5.00, pe DN 7C, în localitatea argeșeană Bascov, a avut loc un  accident rutier.

Un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Turnu Măgurele, județul Teleorman, care se deplasa pe sensul către Pitești, într-o curbă la stânga a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit de un cap de pod și s-a răsturnat.

În urma accidentului, au rezultat două victime: șoferul și pasagerul, un bărbat de 36 de ani, din județul Alba. Șoferul a fost încarcerat, fiind nevoie de intervenția salvatorilor pentru extragerea lui. Ambii bărbați, politraumatizați (au multiple fracturi), au fost transportați la spital. Sunt internați pe secția Ortopedie și vor avea de suportat niște intervenții chirurgicale, dar nu sunt în stare critică.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Războiul celor două Bule
Războiul celor două Bule

În marja moțiunii de cenzură, am putut observa un fenomen bizar, anume că suporterii celor două tabere au început să…

Devino Star pentru o Zi la CreArt!
Devino Star pentru o Zi la CreArt!

Ești pregătit să pășești în culisele spectacolului și să descoperi magia scenei și a ecranului? Academia CreArt Râmnicu Vâlcea își…

Creatoare populare din cadrul comunității „Șezătoare Râmnicu Vâlcea”, primite la Parlament de Ștefan Ovidiu Popa
Creatoare populare din cadrul comunității „Șezătoare Râmnicu Vâlcea”, primite la Parlament de Ștefan Ovidiu Popa

Astăzi, la Camera Deputaților, am avut bucuria de a primi un grup extraordinar de creatoare populare din cadrul comunității „Șezătoare…

Un interviu cum nu ați mai citit cu fizicianul Cristian Gentea, primarul Piteștiului. ” Un…
Un interviu cum nu ați mai citit cu fizicianul Cristian Gentea, primarul Piteștiului. ” Un…

 Cum a apărut în conştiinţa dumneavoastră ideea că trebuie să vă legaţi întreaga viaţă de atom şi de fizica lui?…

Premieră la Davila: „Ultima oră” deschide un weekend plin de povești, satiră și muzică la…
Premieră la Davila: „Ultima oră” deschide un weekend plin de povești, satiră și muzică la…

Weekend cu premieră pe scena Teatrul Alexandru Davila. Între 8 și 10 mai, programul aduce comedie satirică, povești pentru copii…