RECUNOAŞTEREA UNUI VICIU

Mă suspectez că am o aplecare perversă spre jurnaliştii taraţi, spre imbecilii cu condei, îmi place să mă contrez cu ei aşa cum îi plăcea lui Pirgu să se culce cu femei boccii, balabuste, başoldine. Probabil că îmi place să mă tăvălesc în mocirlă, să fiu porc pentru a fi pe placul maimuţelor – expresia îi aparţine tot lui Mateiu – să mă scuip şi să mă îmbălesc cu un Donoiu tocmai fiindcă e bun pentru un panopticum al mutanţilor presei, să polemizez, chipurile, cu un Mihai Alexandrescu numai fiindcă îl percep ca fiind plin de fistulele ratării, de buboaiele negre ale vanităţii provinciale, pentru că scrisul lui miroase a slugă parvenită recent la boieria lecturii. Frecventarea acestor taraţi a fost întotdeauna un viciu pentru mine, încă de pe vremea cînd mă specializam în psihopatologie fascinat de degradarea psihică a unor semeni, ca şi cum în putrezirea spiritului lor aş fi descoperit misterul întregii condiţii umane.

Simt tentaţia de a le zîdări acestor sărmane fiinţe bolile, făcîndu-i să intre în crize pentru a mă dedulci cu suferinţa lor, fascinat de zvîrcolirile lor gazetăreşti, extaziat în faţa purulenţei lor intelectuale. Ar trebui să îmi controlez această perversiune, să îi las în lumea lor discordantă, plină de oglinzi mincinoase, să nu mă mai îmbăt de bucurie la auzul lătratului lor care nu e de cîine, ci de om coborît în infernul inconştientei ratări juvenile.

Iată, ca unul care se jură pe ce are mai sfînt că nu va mai încerca să evedeze în drog, îmi vine să jur că nu voi mai inhala aburul ameţitor al articolelor acestor sărmani suferinzi, cu toate că ştiu cît de mult îmi vor lipsi, fiindcă aşa sînt eu, din păcate,atras de flăcările ce ard combustibilul interior al nebunilor mediatici.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va opri furnizarea apei potabile în Pitești, miercuri 28 octombrie, între orele 9:00 – 13:00,…

O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…
O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…

O femeie de 33 ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat…

Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania
Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania

O amplă afacere ilegală de trafic de persoane și proxenetism, organizată pe criterii familiale, a fost demascată în urma unei…

Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…
Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…

Să fie vremea de azi bună ca să fie iarna blândă! Astăzi este despre credință, smerenie și bunătate. Îl prăznuim…

Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…
Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are plăcerea de a aduce în atenția publicului spectacolul „Antinomia Majordomului”, o meditație scenică…