În această dimineață, în jurul orei 10, la o casă din Costesti – Broșteni a izbucnit un incendiu.
Mai întâi, doi participanți la trafic au fost cei care au observat fumul care ieșea din zona locuinței și au sunat la 112. Unul dintre cei doi era prim adjunctul inspectorului șef, locotenent colonel Berevoescu Alin, care se întorcea de la o misiune.
Cei bărbați au încercat să limiteze propagarea incendiului la întreaga locuință (focul se manifesta violent în bucătărie) cu un furtun din curtea respectivă, însă nu era presiune suficientă a apei.
Locotenent colonel Berevoescu și-a dat seama că existau scurgeri masive de gaz de la o butelie și a luat rapid decizia de a evacua persoanele din acea curte (pe bărbatul care-l ajutase și pe proprietară, o femeie de aproximativ 50 de ani), iar la scurt timp butelia a explodat.
Pompierii sosiți la fața locului au reușit să localizeze, în scurt timp, flăcările. A fost afectată doar bucătăria și aproximativ 40 mp din acoperișul casei.
Se pare că incendiul a pornit din cauza faptului că proprietara încercase să depisteze scurgeri la racordul buteliei de gaz cu ajutorul unei surse de foc.

























Lasă un răspuns