Alina Gorghiu, o matroană de bordel politic

 

 

 

 

 

Formularea din titlu nu îmi aparține, iar dacă Alina Gorghiu nu ar fi lansat ideea că vrea să devină ”matroană” și peste PNL Argeș, am fi ingnorat-o. La formulare mă refer. Într-un editorial magistral scris, Marius Ghilezan explică unele aspecte privitoare la candidatura lui Cîțu – Mîțu din care am putea trage niște învățăminte cu privire la alegerile la care vor fi chemați liberalii noștri de pe Argeș. Iată fragmentele din editorial care mi-au plăcut cel mai mult. (G.S.)

 

– Vă dați seama, luat din șanțuri a ajuns în patru ani pe scaunul lui Ion. I. C. Brătianu?

– După șase luni de prim-ministeriat se gândi el, așa motănește, ar fi timpul să muște mâna celui care i-a încredințat custodia guvernării liberale. Și hop, după ce și-a înfipt colții, a tras cu ghiarele de draperiile bătrâne. S-a aruncat imediat în poala Alinei Gorghiu, o matroană de bordel politic, în plină mișcare.

– În curând publicul avizat va afla de unde și-a plătit amărâtul de elev de profesională, ajuns premier, studiile în SUA. Cum a făcut el rost, motănește, de 300.000 de dolari și cine i-au fost sponsorii.

– Probabil că trecutul îi atârnă ca o ghilotină. De aceea în spatele său s-au așezat toți marii pedeliști, dispuși să mai taie capete pentru a-și vedea visul cu ochii: acapararea pentru ei și pentru găștile lor a Partidului Național Liberal.

– Boc, Videanu, Berceanu au stat prea mult pe tușă. Acum, își zic ei, a venit momentul asaltului final. Au și calul troian în cetate.

– Cîțu-Mîțu, cum bine l-a poreclit Ion Cristoiu, nu e decât marioneta Alinei Gorghiu și a soțului ei, Lucian Isar, dornici să guverneze, fără să domnească.

– Lumea din guvern vorbește că premierul vine târziu la lucru și pleacă devreme. Asta după ce se mai tolănește la picioarele boss-ului de talie mondială, Lucian Isar.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…
Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…

DISPOZIŢIA NR. 1136 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor art.133,…

S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…
S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…

Un conflict izbucnit marți seara, 24 iunie 2026, în jurul orei 20:20, pe strada Sportivilor din orașul Piatra-Olt, a necesitat…

Tânără de 19 ani acuză un viol. Bărbatul acuzat susține că totul a fost consimțit
Tânără de 19 ani acuză un viol. Bărbatul acuzat susține că totul a fost consimțit

O tânără de 19 ani a sesizat poliția în noaptea de 22 iunie 2026, în jurul orei 02:00, anunțând că…

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane
Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești vine în fața publicului, între 25 și 28 iunie 2026, cu un program concentrat pe…

Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului
Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului

O patrulă de jandarmi a făcut o descoperire neașteptată aseară, în jurul orei 22:00, pe strada Schitul Troianu din Râmnicu…