„Festivalul Tinereții”, organizat în două seri, la Filarmonica Pitești

 

 

 

 

 

 

 

Joi, 3 iunie și vineri, 4 iunie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncțional, Filarmonica Pitești organizează prima ediție a Festivalului Tinereții. Astă-seară este programat un concert simfonic, și vineri – concert de jazz și pop.

Astăzi, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, vor urca pe scenă tineri interpreți, elevi ai liceelor de artă din țară: Raluca Gheboianu (violoncel), Mădălina Sima (violă), Ioana Tomescu (clarinet), Florentina Stoica (vioară) și Valențiu-Constantin Grigorescu (pian). În program: J. S. Bach – Concertul în do minor pentru violoncel și orchestră (partea I), Stamitz – Concertul în Re major pentru violă și orchestră (partea I), Donato Lovreglio – Fantezia Traviata pentru clarinet și orchestră, Bruch – Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră (părțile II și III) și Beethoven – Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră (partea I).

Soliștii au fost aleși în urma selecției naționale organizate de Filarmonica Pitești.

Vineri, 4 iunie, alături de grupul Trio Jazz&pop Pitești, vor urca pe scenă tineri intepreți, elevi ai liceelor de artă din țară. Aceștia au fost aleși în urma urma selecției naționale organizate de Filarmonica Pitești. Tinerii interpreți, soliști sau instrumentiști, au trimis linkuri de youtube cu piesa dorită din repertoriul de jazz@pop, respectiv muzică ușoară.

În program: Andra Ghiță – Drivers License (Olivia Rodrigo), Armina Grigore – Habits (T. Lo, J. Jerlstrom, L. Soderberg), Bianca Stoenescu – At last (H. Warren), Silvia Vișinescu – Never enough (J. Paul), Burtescu Bianca – All about that bass voce (M. Trainor), Andreea Ștefan – Rise up (A. Day), Luca Manole – Wonderful tonight (E. Clapton), Maria Niță – Dream a little dream of me (F. Andre, W. Schwandt), Theodor Andrei – That’s life (F. Sinatra), Maria Romina Vîlceanu – They can’t take that away from me (G. Gershwin), Alexandra Duță – Summer time (G. Gershwin), Adina Deaconeasa – Besame mucho (C. Velazquez), Diana Matincă – Where do I begin (F. Lay), Andra Cîrstea – Take five (P. Desmond), Teodor Mondiru – Entertainer (S. Joplin), Maria Baltag – What about us (A. Moore), Luana Toader – Inimă, nu fi de piatră (E. Deda), Alin Popa, Emilian Vlaicu – Cherokee (R. Noble), Iuliana Cristina Geană – Rise like a phoenix (C. Mason) și Riana Băiașu – Dor de viață (Aura Urziceanu).

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Filarmonicii Pitești, prețul fiind de 40, 30 sau 20 de lei, în funcție de categoria locului.

La concert este permis accesul doar pentru 50% din public, iar pe tot parcursul concertului, spectatorii vor purta masca de protecție.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…
F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…

ZI DE MECI! | ETAPA 1 | LIGA 3 SUPERSCORE  Un nou sezon, o nouă provocare! Pentru FC Păușești-Otăsău, sezonul…

Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026
Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă…

FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu
FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu

ÎNCEPEM SEZONUL! A venit momentul primului meci din noul sezon! Echipa noastră, FC Viitorul Mateești, întâlnește Viitorul Horezu într-un meci…

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii
Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii, într-o ediție a multiculturalității și a dialogului artistic între…

Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu
Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu

Duminică de sărbătoare în Stoilești și Scundu! ​ Mi-am petrecut duminica alături de vâlcenii mei dragi din Stoilești și Scundu,…