M-a întrebat cineva azi, la telefon, de ce vreau să scriu romanul pe care deja l-am anunţat, ce cîştig făcînd acest lucru, ce mă aştept să se întîmple. I-am spus fără să mă gîndesc că în ziua în care îl voi termina, probabil într-o dimineaţă, mă voi urca în maşină şi mă voi duce într-un loc numit Valea Grumezoaiei. Va fi prin martie, aprilie, va fi primăvară, iar eu, de bucurie că am terminat romanul, mă voi plimba pe jos prin Valea asta a Grumezoaiei, mă voi uita la cînguri, la păsări, voi visa că locuiesc acolo.
Chiar există o Valea Grumezoaiei, s-a mirat prietenul meu, sau o spui aşa, la plezneală ? Ce mai contează, i-am răspuns, important este că am un vis, că voi încerca să îl transform în realitate, nu toate visele se îndeplinesc, însă acesta mi-ar fi la îndemînă. E drept, am zis la nimereală Valea Grumezoaiei, cred că mi-a rămas cumva în memoria reziduală,de cînd şi în ce împrejurare nu ştiu, dar voi căuta acel loc şi îmi voi oferi drept premiu toată minunăţia lui, în chiar ziua cînd voi pune punct cărţii. Scriind, mă voi bucura că voi călca pămîntul acela total necunoscut, că voi mirosi aerul primăverii de acolo, voi auzi zgomotele vreunui rîu, că doar trebuie să curgă şi vreun rîu, din moment ce e o vale, poate voi urca pe Dealul Grumezoaiei, fiindca orice vale are un deal, va fi o zi plină de senzaţii pe care deja mi le închipui. Pentru ce altceva să scrii o carte dacă nu pentru un asemenea ţel ? Şi cred că acolo, în valea aceea, voi da bineţe cuiva şi îi voi spune, iată, am terminat o carte, pentru aceasta am venit aici, să sărbătoresc, ceea ce e de înţeles fiindcă noi, bărbaţii, nenăscînd prunci, putem clădi o casă ori putem termina un roman. Va fi frumos în Valea Grumezoaiei. Apoi, vorba lui Terenţiu, habent sua fata libelli. Să nu mă întrebaţi care fată, că mă supăr !(poza e de pe Acropole, că de acolo la valea aia e doar un pas, lumea e mică, asta voiam să spun).
























Lasă un răspuns