Astăzi, 22 mai, de la ora 08:00, în Palatul Administrativ din Pitești, a început maratonul vaccinării!
Aici, argeșenii se pot imuniza, simplu și rapid, fără programare, doar prin prezentarea buletinului.
Intervalul orar în care aceștia pot să se vaccineze, inclusiv mâine, 23 mai, este 08:00 – 20:00.
Intrarea se face prin intrarea la Consiliul Județean și ieșirea – prin holul Prefecturii.
Astăzi, vaccinurile sunt administrate cu ajutorul personalul Spitalului Județean de Urgență Pitești (4 medici și 17 asistente, sub coordonarea Directorului de Îngrijiri Medicale, as. Georgescu Irina), în cele 5 puncte de vaccinare.
3.000 de doze de vaccin Pfizer BioNTech au fost puse la dispoziție, de către DSP Argeș, pentru această acțiune.
De asemenea, Filarmonica Pitești s-a alăturat evenimentului, pentru a asigura o atmosferă plăcută, în cele două zile de maraton, instrumentiștii interpretând piese jazz-pop, sâmbătă, și în cvartet, duminică.
Maratonul se va relua la rapel, unde, cei care vor veni vor avea parte de noi surprize.
Desigur, atunci vor fi primiți și cei care vor veni să se vaccineze cu prima doză.

























Lasă un răspuns