Explicația unei lașități. De ce se spală pe mâini președintele și subalternii

 

 

 

 

 

O curiozitate care merită analizată și poate chiar explicată este aceea că în Vâlcea PSD este mai bine și mai mult susținut de presă decât de liderii acestui partid.

Simpla comparație a articolelor și postărilor scrise de ziariști precum Crișu Popescu, Tiberiu Pîrnău, Traian Guminski și subsemnatul cu postările președintelui Constantin Rădulescu, ale parlamentarilor și ale celorlalți lideri, printre care aș număra și pe vicepreședinții CJ , arată că jurnaliștii sunt în prim – plan, pun pasiune și talent, în vreme ce șefii partidului se ascund după cireș.

Care să fie explicația ? Oare nu ar fi normal ca liderii să fie purtătorii mesajelor partidului lor în teritoriu ? Nu ar fi firesc ca toți primarii și consilierii să distribuie aceste mesaje ? Este normal ca, de pildă, un vicepreședinte de CJ să distribuie la nesfârșit poze de campanie și de la diverse evenimente, fără a ”risca” niciun mesaj propriu, cât de mic ?

Dacă facem o analiză de conținut pe mesajele politice ale PSD Vâlcea, observăm că e dezastru.

Rațiunea acestei situații nu cred că se găsește în ideea că ”noi facem în primul rând administrație”. Acum, când și prefecții sunt ”politici” este doar praf în ochi să spui că administrația bate politica.

În altă parte cred că se găsește răspunsul și anume într-un pic de incompetență altoită cu ceva mai multă lașitate.

Președintele Constantin Rădulescu, harnicul aducător de bani europeni și neobosit restaurator al drumurilor județene, investitorul din sistemul de sănătate publică și cultură refuză implicarea politică sau o face în doze homeopatice. Subalternii îi urmează exemplul.

Dacă pentru imaginea de gospodar al președintelui lucrează un întreg laborator, plătit de CJ, pentru imaginea PSD nu lucrează nimeni.

Că este vorba despre incompetență politică pot să mai înțeleg, dar lașitatea, ea cum se explică ?

Simplu, oamenii nu vor să supere, să fluiere în biserică. Binevoitori în servicii sunt destui, DNA abia așteaptă să mai plivească din militanți, iar conștiința devine din ce în ce mai încărcată, cu fiecare proiect, licitație și contract.

De ce să superi, Doamne ferește, pe cineva ?

Să supere ziariștii, dacă sunt fraieri !

Aceeași explicație o vom găsi și în sportul cu spălarea pe mâini de primarul Mircia Gutău, dar despre asta voi vorbi cu altă ocazie.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RebelX Young Rock Festival 2026, la Pitești: două zile de concerte și zece trupe pe…
RebelX Young Rock Festival 2026, la Pitești: două zile de concerte și zece trupe pe…

În perioada 11–12 septembrie 2026, la Teatrul de Vară din Parcul Ștrand, se va desfășura cea de-a V-a ediție a…

Bărbat de 42 de ani, găsit mort în piscina fratelui său
Bărbat de 42 de ani, găsit mort în piscina fratelui său

Un bărbat de 42 de ani a murit după ce a fost găsit inconștient în piscina din curtea locuinței fratelui…

Un bucureștean a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu din Argeș. Un…
Un bucureștean a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu din Argeș. Un…

Un bărbat de 58 de ani, din București, a murit în această după-amiază, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un…

ECWM Salubrizare Vâlcea angajează șofer pentru autospecială de salubrizare. Hai în echipa noastră pentru un…
ECWM Salubrizare Vâlcea angajează șofer pentru autospecială de salubrizare. Hai în echipa noastră pentru un…

Environment Care își mărește echipa! ANGAJĂM ȘOFER – JUDEȚUL VÂLCEA!  Căutăm șofer pentru autospecială de salubrizare, serios și responsabil. Cerințe minime…

APAVIL SA scoate la concurs două  posturi de inginer în cadrul Serviciului Mecano-Energetic, Compartiment SCADA
APAVIL SA scoate la concurs două  posturi de inginer în cadrul Serviciului Mecano-Energetic, Compartiment SCADA

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…