Situația Covid – 19 în data de luni, 4 ianuarie. Vezi și Vâlcea

 

 

 

 

 

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 03.01.2021 (10:00) – 04.01.2021 (10:00) au fost raportate 78 de decese (46 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.148. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

În Vâlcea sunt 21 de cazuri noi declarate.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

În noaptea asta, o nouă acțiune de dezinsecție în Pitești
În noaptea asta, o nouă acțiune de dezinsecție în Pitești

Primăria Municipiului Pitești informează că în noaptea de joi, 13 august, spre vineri, 14 august, în intervalul orar 22:00 –…

VIDEO. Extinderea sistemului de management integrat al traficului din Pitești – lucrări finalizate!
VIDEO. Extinderea sistemului de management integrat al traficului din Pitești – lucrări finalizate!

Municipiul Pitești a recepționat lucrările aferente proiectului „Extindere sistem de management integrat al traficului, sistem de monitorizare video, inclusiv pentru…

Trei incendii izbucnite aproape în același timp, în trei localități din Argeș
Trei incendii izbucnite aproape în același timp, în trei localități din Argeș

Zi agitată astăzi pentru pompierii argeșeni, care au fost chemați să intervină, aproape în același timp, la trei incendii izbucnite…

Clarificări privind calitatea apei distribuite în municipiul Pitești și localitățile limitrofe alimentate din Uzina de…
Clarificări privind calitatea apei distribuite în municipiul Pitești și localitățile limitrofe alimentate din Uzina de…

Pe fondul secetei prelungite din ultima perioadă, sursa de alimentare cu apă a suferit transformări ale compoziției fizico-chimice prin scăderea…

De Sfânta Maria Mare, autobuzele PUBLITRANS circulă după program de duminică
De Sfânta Maria Mare, autobuzele PUBLITRANS circulă după program de duminică

PUBLITRANS 2000 S.A. și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești informează beneficiarii serviciului de transport public local de…