Cifre îngrijorătoare ale pandemiei în ultima zi din 2020. Vezi Vâlcea

 

 

 

 

 

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.322 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 30.12.2020 (10:00) – 31.12.2020 (10:00) au fost raportate 171 de decese (100 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 59 decese la categoria de peste 80 de ani.

166 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.124. Dintre acestea, 1.130 sunt internate la ATI.

Vâlcea raportează 50 de cazuri noi.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, la Pitești. Zece spectacole, între 31 octombrie și 29…
Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, la Pitești. Zece spectacole, între 31 octombrie și 29…

Zece spectacole din România, Portugalia, Georgia și Republica Moldova vor fi prezentate la Pitești, în perioada 31 octombrie – 29…

Un pas major în diagnosticarea cancerului!
Un pas major în diagnosticarea cancerului!

Laboratorul de Anatomie Patologică a fost dotat de Consiliul Județean Argeș cu tehnologie medicală de ultimă generație! Prin această investiție,…

Scandal între interlopi, pornit pe rețelele sociale și încheiat violent în Argeș. Patru dintre ei,…
Scandal între interlopi, pornit pe rețelele sociale și încheiat violent în Argeș. Patru dintre ei,…

Un conflict izbucnit pe rețelele sociale între două grupări de interlopi s-a încheiat violent, în comuna Bradu, unde membrii acestora…

Circulație închisă pe strada Smârdan, pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente
Circulație închisă pe strada Smârdan, pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente

Societatea Apă Canal 2000 SA reamintește că, până în data de 28.12.2026, circulația rutieră este închisă pe strada Smârdan din…

NURVIL. Ofertă roți și anvelope de iarnă!
NURVIL. Ofertă roți și anvelope de iarnă!

Echipează-ți mașina cu anvelope de calitate superioară și jante rezistente, concepute pentru a preveni derapajele și a reduce distanța de…