Într-un articol isteric, ”Balanța” de la Vâlcea acuză întreaga presă locală că nu s-a sesizat când ”ziaristul” Adi Pană a băgat niște aberații despre APAVIL.
Există totuși o excepție, spune ”Balanța” și anume ”Indiscret”, cei de acolo îl citesc pe Adi Pană.
Domne de la ”Balanța”, nu am avut curiozitatea să citesc cele scrise de singurul ziarist din istoria Vâlcii condamnat la muncă în folosul comunității și nici nu am de gând să o fac.
Să citim însă chestiunea asta:
„Ce mi se pare foarte grav este faptul că niciun alt ziar din Râmnicu Vâlcea în afară de Indiscret (și sunt o puzderie) nu a luat atitudine față de acest individ (care ne spune și că e candidat la Primărie) vis a vis de informația gravă că Apavil și-a pierdut Autorizația Sanitară de distribuire a apei, în condițiile în care majoritatea acestor ziare trec lunar pe la casieria Apavil să-și încaseze solda,” scrie „Balanţa.
După cum văd, ziarul acesta deja jigneşte presa vâlceană la adăpostul anonimatului. Măcar despre Pană ştim că e Pană, dar aici totul e sub acoperire.
Ne-am pus speranţe zadarnice în ”Balanța” asta care s-a dezechilibrat cam iute, plus că apare următorul aspect. Lumea zice și sunt sigur că greșește precum că ”Balanța” asta e a lui Mircia Gutău, iar dacă le intră unora în cap că primarul consideră contractele presei drept ”soldă”, se încurcă lucrurile.
În fine, mai vedem cum stau lucrurile, cu cei care scriu sub anonimat trebuie să te obișnuiești să-i citești printre rânduri.
Iar acum, solicităm și noi ca APAVIL să dea un comunicat în care să dezmintă că micile contracte cu presa pentru publicarea unor comunicate reprezintă ”soldă”.
Gheorghe Smeoreanu

























Lasă un răspuns