Deputatul Daniela Oteșanu, despre proiectul instituirii stării de alertă: PSD a pus condiții clare pentru transparentizarea achizițiilor publice

 

 

 

 

 

Zi plină și astăzi în Camera Deputaților!

Au fost adoptate legi importante pentru perioada grea pe care o traversăm de mai bine de două luni dar și Legea prin care este stabilită ziua de 4 Iunie ca „Ziua Tratatului de la Trianon”.

De menționat sunt amendamentele PSD la proiectul ce prevede instituirea stării de alertă. Au fost puse condiții clare pentru transparentizarea achizițiilor publice, astfel încât bugetul statului să fie protejat de posibile acțiuni mai puțin ortodoxe, pentru eliminarea sau modificarea unor capitole „cu cântec” la Codul Muncii.

Astăzi s-a rezolvat și situația părinților care trebuie să rămână acasă pentru supravegherea copiilor cu vârstă mai mică de 12 ani.

Aceștia vor primi în continuare 75 % din salariu , perioada de acordare prelungindu-se până la sfârșitul anului calendaristic.

Așa cum deja am menționat, astăzi a fost adoptată și Legea care stabilește ziua de 4 Iunie ca „Ziua Tratatului de la Trianon”, tratat prin care a fost recunoscută unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918.

Ar fi interesant de adăugat că în ședința de astăzi a trecut și moțiunea simplă împotriva ministrului Florin Vasile Cîțu, chiar dacă pe dumnealui nu l-a interesat niciodată voturile negative din Comisia de Buget și Parlament.

Seara rămâne incendiară.

Sunt dezbateri incendiare pe proiectul privind instituirea stării de alertă.

Daniela Oteșanu-Deputat PSD de Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C
Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C

Primăria Orașului Mioveni informează că a început o nouă etapă de repartizare a locuințelor reabilitate din cadrul Căminului C –…

Mioveni. Graficul de colectare a deșeurilor pentru luna august
Mioveni. Graficul de colectare a deșeurilor pentru luna august

Pentru luna august, operatorul zonal va colecta deșeurile reciclabile, biodegradabile și reziduale de la populație, după următorul program:

Dialoguri, conferințe, concerte și lansări de carte, în această săptămână la Centrul Cultural Pitești
Dialoguri, conferințe, concerte și lansări de carte, în această săptămână la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 3-7 august, un nou program de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate atât…

A lovit o mașină pe DN 7 și și-a văzut de drum. Șoferul, care era…
A lovit o mașină pe DN 7 și și-a văzut de drum. Șoferul, care era…

Un accident care, din fericire, a fost doar cu pagube materiale s-a transformat, duminică dimineață, într-o cursă de identificare a…

Azur&Nelu Vlad, Johny Romano și Vali Vijelie promit un super show, astăzi, pe scena Festivalului…
Azur&Nelu Vlad, Johny Romano și Vali Vijelie promit un super show, astăzi, pe scena Festivalului…

Astăzi, 2 august 2026, pe scena Festivalului ”Fii COOL la Cule”, vor crea un super show artiști îndrăgiți de noi…