Prefectura Vâlcea. Amănunte despre ultimul decedat și alte date din pandemie

 

 

 

 

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

INFORMARE DE PRESĂ

Direcția de Sănătate Publică informează că astăzi, 29 aprilie a.c., situația epidemiologică din județul Vâlcea se prezintă astfel:

178 persoane aflate în carantină instituționalizată;
• 161 persoane aflate în izolare și monitorizate la domiciliu;
• 13 persoane internate în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea și încă una internată într-o unitate spitalicească din alt județ;
• 6 persoane declarate vindecate și externate și un caz de recădere (persoana respectivă se află în prezent între cei 14 pacienți internați);
• 2 persoane decedate.

Ultimul deces a fost înregistrat noaptea trecută, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 88 de ani, care se afla internat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Vâlcea din data de 14 aprilie 2020. Aceasta a fost contact direct cu două cazuri de COVID-19 confirmate, fiind diagnosticat pozitiv în data de 13 aprilie. Avea, de asemenea, alte boli asociate (multiple AVC în antecedente).

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vâlcea au efectuat în sistem integrat 50 de misiuni pentru verificarea respectării de către cetățeni a dispozițiilor ordonanțelor militare, de la ultima infomare, pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu și restricțiile de circulație, fiind aplicate 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei

Poliiștii vâlceni au efectuat și controale la societățile comerciale, sub aspectul respectării interdicțiilor pe timpul stării de urgență, fiind aplicate patru sancțiuni în valoare de 14.000 de lei

Totodată, echipajele de jandarmi au însoțit două de convoaie, în care au fost 17 de autovehicule, care au tranzitat județul.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…