Percheziții în cazul copilului decedat în urma unei anestezii făcute pentru o intervenție stomatologică

 

 

 

 

 

Astăzi,18 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Pitești și Poliției Municipiului Curtea de Argeș, au efectuat 3 percheziții în Pitești și Curtea de Argeș, în vederea administrării de probatoriu într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Este vorba despre dosarul deschis în cazul lui Petru, copilul de 4 ani decedat după o intervenție stomatologică cu analgosedare, intervenție care a avut loc la clinica Teddy Care din Pitești

Perchezițiile au fost efectuate la sediile a două societăți comerciale (clinica din Pitești și la cabinetul medicului care a realizat analgosedarea, în Curtea de Argeș), precum și la domiciliul aceluiași medic.

Cu ocazia perchezițiilor desfășurate, polițiștii au identificat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente și înscrisuri cu valoare probatorie, precum și un aparat folosit pe parcursul procedurii medicale.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești
Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești

Trei autoturisme abandonate au fost ridicate de pe domeniul public din Pitești, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii locali…

Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital
Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate 11 persoane a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, pe DJ…

Publitrans 2000 S.A. angajează inginer. Interviul are loc pe 28 octombrie
Publitrans 2000 S.A. angajează inginer. Interviul are loc pe 28 octombrie

Publitrans 2000 S.A. organizează, în data de 28 octombrie 2026,  concurs pentru ocuparea unui post de inginer.   Candidații interesați…

Publitrans angajează șofer de autobuz. Concursul are loc pe 21 octombrie
Publitrans angajează șofer de autobuz. Concursul are loc pe 21 octombrie

Publitrans 2000 S.A. organizează, în data de 21 octombrie 2026, concurs pentru ocuparea unui post de șofer de autobuz. Pentru…

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…
Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii; producătorilor și comercianților li s-au oferit variante de relocare,…