Andrei Gerea, indignat de declaraţiile antrenorului Norvegiei

 

 

 

 

 

„M-au enervat la culme declarațiile halucinante și arogante ale antrenorului și secundului Norvegiei!
Ce atitudine murdară din partea unor indivizi care vin tocmai din țara Barnevernet-ului!
Cum își pot permite unii să vină în țara noastră și să ne jignească copiii în asemenea mod? Vine un prost (îmi cer scuze pentru termenul folosit, dar este cel mai edificator) și spune despre niște copii că sunt huligani.
Chiar așa de limitat să fii încât să nu poți face diferența între niște copii și niște huligani? Sau este și vina noastră că prea ne-am obișnuit să înghițim orice.
Mă bucur că președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că îl va informa pe delegatul UEFA despre afirmațiile selecţionerului norvegian Lars Lagerback, conform cărora el speră să nu audă scandări rasiste din partea copiiilor prezenţi pe Arena Naţională.
Este cazul ca și ECRI (Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței) să fie sesizată pentru aceste declarații defăimătoare. Măcar acest individ să fie pus să-și ceară scuze public și să avem și noi atitudine ca să primim respect”, a scris deputatul ALDE de Argeș, pe Facebook.

Selecționerul Lars Lagerback, a spus, înainte de meciul România – Norvegia, de pe Arena Națională, că, dacă cei 30.000 de copii prezenți pe stadion vor avea un comportament rasist, își va scoate echipa de pe teren.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident la Stâlpeni: o mașină a luat foc după impactul cu un alt autoturism
Accident la Stâlpeni: o mașină a luat foc după impactul cu un alt autoturism

Azi, în jurul prânzului, în satul Rădești din comuna Stâlpeni, două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier. În urma…

Incendiu devastator în Berevoești. Pompierii s-au luptat 5 ore cu flăcările
Incendiu devastator în Berevoești. Pompierii s-au luptat 5 ore cu flăcările

O noapte grea pentru o familie din satul Berevoești, comuna Berevoești, după ce un incendiu puternic a cuprins locuința în…

Patru persoane rănite într-un accident dintre un autoturism și un microbuz
Patru persoane rănite într-un accident dintre un autoturism și un microbuz

Un accident rutier s-a produs joi dimineață, în jurul orei 6:00, la intersecția DJ 503 cu breteaua de legătură către…

Despre proști, despre fanatici…
Despre proști, despre fanatici…

În ultimii ani se observă că românii devin din ce în ce mai fanatici din punct de vedere politic. Au…

Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…
Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…

Proiecte aproape de final, verificări înainte de recepție! ​Astăzi, am fost la Frâncești, unde construirea Centrului de Colectare prin Aport…