Să spunem lucrurilor pe nume, milioane de români care ar vrea să voteze candidatul PSD la prezidențiale trăiesc această contradicție. O iubesc pe Dăncilă, pentru statutul de candidat, dar o urăsc pe Viorica pentru tot ce pare că reprezintă ea ca persoană: duplicitate, laşitate, trădare etc.

Să nu se supere nimeni, deoarece chiar doamna aceasta spunea că a fost o persoană şi a devenit altă persoană. Transformările acestea nu sunt de bun augur, gândesc simpatizanţii PSD, dacă după alegeri, în cazul fericit în care izbândeşte, va deveni o a treia persoană ?

Există şi ipoteza, deloc aberantă, a unei duplicităţi jucate, a unui cameleonism pragmatic, de conjunctură. Doamna Dăncilă s-ar purta astfel fiindcă altfel nu se poate. Disimulează în folosul oamenilor, al partidului, al scopului. Din păcate, puţini români ar accepta această explicaţie.

Activiştii PSD, cei care până la finele lunii mai jurau pe Liviu Dragnea, o susţin pe Viorica Dăncilă în mod mecanic, se aude cum le scrâşneşte conştiinţa.

Pentru că a vota Iohannis au Barna este imposibil din punctul de vedere al unor milioane de oameni, îi simt cum o urmăresc pe Viorica Dăncilă rugându-se la Dumnezeu să dea un semn că ar putea fi marele om de stat pe care şi-l doresc.

Timpul trece, semnul nu apare.

Gândul, în schimb, le fuge spre Liviu Pleşoianu, dar se loveşte de principii amare. Ar accepta marile puteri un preşedinte ca Pleşoianu ? Exclus. Ar putea câştiga un independent, fie el, aşa cum pare, chiar reîncarnarea lui Nicolae Bălcescu ? Vorba lui Grigore Alexandrescu, minuni în vremea noastră nu văz a se mai face.

Şi atunci ?

Călin Popescu Tăriceanu pleacă, furat sau curat, de la 5 %. Scuza că nu a fost pe listă la europarlamentare e de complezenţă. Senzaţia este de beţie cu apă rece.

Aşa încât, ne întoarcem de unde am plecat, iubind-o pe Dăncilă, urând-o pe Viorica.

Alungată pe uşă, contradicţia revine pe fereastră. Vai de sufletele noastre.

Să se întâmple ceva !

Gheorghe Smeoreanu