Microstagiunea estivală „La Strada!” continuă și în 2019 în Scuarul „Mircea cel Bătrân”

 

 

 

 

 

Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea vă invită și în acest an, în weekend-urile din perioada 3-24 august 2019, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”, din zona centrală a orașului, la evenimente culturale.

Această inițiativă reprezintă un mijloc prin intermediul căruia peisajul cultural vâlcean se diversifică cu o pată de culoare artistică, susținută de studenții Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Aceste reprezentații au ca specific, în primul rând, un mare grad de interactivitate cu publicul prin care sunt expuse spectatorilor forme teatrale alternative. Toate montările au la bază texte comice, cu o puternică tușă educațională, ele fiind destinate publicului de toate vârstele.

Râmnicenii și nu numai, sunt invitați să descopere prin intermediul acestor evenimente culturale, frumusețea teatrului, care reflectă un program ce a debutat în 2018, intitulat „La Strada” și are ca scop animarea vieții culturale a orașului în perioada estivală.

În acest weekend, pe data de 10 august, zona centrală din Râmnicu Vâlcea va fi animată prin intermediul spectacolelor:

Miniomul de știință – spectacol pentru copii, produs de Asociația MAGIC PUPPET, 10 august 2019, ora 18:00
Știința e adevǎrata magie care poate crea lucruri spectaculoase. De aceea, vǎ invitǎm sǎ descoperiți secretele științei alǎturi de noi, pentru a vǎ arǎta cât de uimitoare poate fi aceasta. Însǎ pentru ca toate lucrurile sǎ funcționeze e nevoie de multǎ energie științificǎ și sǎ învǎțǎm împreunǎ care sunt regulile pentru a deveni un Mini-om de știintǎ. Împreună, prin știință, putem face această lume mare mai simplă pentru cei mici!

POP-up – spectacol de stand-up comedy cu actorul Teatrului Național din Cluj, Dragoș Pop, 10 august 2019, ora 19:00

După un spectacol dedicat copiilor, ne îndreptăm atenția și către cei mari! Actorul Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca vine să pună punctul pe „i” cu glume pentru întreaga familie! Dacă, de obicei, stand-up-ul este dedicat adulților, de această date ne-am propus să ieșim din zona de confort. Spectacolul „POP-up” este modalitatea perfectă pentru a te relaxa împreună cu cei dragi într-o frumoasă seară de sâmbătă, alături de Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și Asociația MISE EN SCENE din Cluj.

Programul evenimentelor următoare:

Ziua III – FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ (18 august 2019, ora 20:30)

Ziua IV – TRIXY SHOW (24 august 2019, ora 20:00)

Pentru mai multe detalii privind activitatea Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și a Cinematografului „Geo Saizescu”, urmăriți: https://www https://www.facebook.com/events/437701013486177/.arieltheatre.ro
https://www.facebook.com/cinemageosaizescuvl/
https://www.facebook.com/teatrul.ariel/

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…
Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…

Audi Q9 — Card Platinum Aniversar, avantaj de 6.000 € . Cel mai mare SUV din gama Audi. O prezență…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Către: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnului ministru interimar Attila-Zoltán Cseke Agenția Națională pentru Locuințe, domnului director…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…

Sportul și educația merg mână-n mână pentru viitorul copiilor noștri! La inițiativa Domnului Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu,…

Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…
Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…

DOI ABONAȚI, DOUĂ PREMII ÎN ACEEAȘI FAMILIE! Tombola organizată cu sprijinul partenerului nostru Boromir a avut un deznodământ special. Soțul…

Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…
Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…

Teatrul Anton Pann deschide o nouă stagiune și o face în forță, cu o premieră care promite râsete, surprize și…