ISU Vâlcea desfășoară un exercițiu de simulare a incendiului la fondul forestier în comuna Slătioara

 

 

 

 

 

În data de 26.06.2019, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea desfăşoară un exerciţiu de cooperare pentru antrenarea structurilor specializate de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice în situaţii de urgenţă generate de un incendiu la fondul forestier în comuna Slătioara.

La cabana Ocolului Silvic Horezu – „Ciocâltea”, de la ora 10.30, se vor prezenta concepţia, scopurile exerciţiului şi caracteristicile fondului forestier.

Începând cu ora 11.00, forţele specializate vor acţiona pentru: stingerea incendiului și căutarea persoanelor rătăcite.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea acționează cu : două autospeciale de stingere a incendiilor, două autospeciale de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD, două autospeciale de transportat echipaje și mijloace de primă intervenție (vermorele, atomizoare).

La acest exerciţiu vor fi angrenate forţe şi tehnică de la: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie; Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Direcţia Silvică Vâlcea (Ocolul Silvic Horezu, Garda Forestieră) şi comitetul local pentru situații de urgență al localităţii Slătioara.

În speranţa că cetăţenii din comuna Slătioara înțeleg necesitatea desfăşurării acestui exerciţiu și nu vor intra în panică, le mulţumim pentru înţelegere şi colaborare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…