Ne face plăcere să semnalăm apariția volumului «Cetatea Pescedava”, autor Eugeniu V. Popa, lucrare monografică privind trecutul comunei Pesceana/ Vâlcea şi al împrejurimilor acesteia.
Pornind din urmă cu 1900 ani, de la distrugerea cetății dacice din zonă, de către trupele romane conduse de către Hadrian (anii 116-117 d. H.), ca urmare a unei revolte a dacilor liberi și în urma unui asediu care – aflăm – a durat un an, dl. E.P. consemnează cu toată acribia de care este capabil foarte multe informații interesante: date și fapte istorice, cultură și cunoaștere locală, lucrări edilitare, personalități locale, tradiții/ obiceiuri, legende ale locului, toponimie, genealogii locale, politica locală s.a.m.d.
Autorul identifică principalele cauze care au condus la înființarea cu oarecare „întârziere” a comunei Pesceana în imediata apropiere a „Pădurii Cotoşmanei”, comparativ cu „vecinele” Șirineasa, Glăvile, Lădești: „exodul populației pe Valea Cernei din județele Dolj și Teleorman, care a venit în locurile de pe Valea Pescenei, creând sate cu denumirile Roești, Predești (veniți din comuna Predești de Dolj), Lupoaia, Negraia, care purtau la început denumirea de mahalale; o altă cauză a fost apariția unor localnici înstăriți, care doreau unificarea satelor, să nu mai depindă de primăriile de pe valea Cernei”.
Tot în volum, aducând un laudatio actualului primar al localității, dl. Vasile Ion, și reușitelor acestuia în plan edilitar, dl. Popa publică un memoriu justificativ prin care solicită schimbarea denumirii toponimice „Râpa Cărămizii” în numele „Cetatea Pescedava”, demers susținut de mai multe argumente.
În sfârșit, profitând de ocazie, autorul lucrării face mai multe propuneri interesante pentru punerea în valoare a oportunităților/ promovarea atuurilor în scopul dezvoltării turismului local.
Valentin Smedescu-Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”

























Lasă un răspuns