AJOFM Vâlcea: Reuniunea Grupului Coordonatorilor EURES, la București

 

 

 

 

 

 

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), membră EURES (Rețeaua Serviciilor Publice de Ocupare Europene și a altor instituții, gestionată de C.E.), coordonator al Rețelei Naționale EURES, a organizat, la București, Reuniunea Grupului Coordonatorilor EURES. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Parlamentului și a fost organizat în contextul deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Lucrările reuniunii au fost deschise de președintele ANOFM, secretarul de stat Daniela Barbu, de secretarul general adjunct al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Daniela Moroșanu, și de Denis Genton, șeful de unitate D1-Libera Circulație a Lucrătorilor, Biroul European de Coordonare din cadrul Direcției Generale Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune (DG EMPL) a Comisiei Europene. Cei trei oficiali au subliniat importanța rețelei EURES în asigurarea unui cadru european sigur și echitabil pentru lucrători și angajatori.

“În contextul dinamicii pieței forței de muncă la nivel european se impune o cooperare sporita între serviciile publice de ocupare a forței de muncă, partenerii sociali, organizațiile private în vederea asigurării liberei circulații a tuturor lucrătorilor prin mobilitate voluntară a forței de muncă în interiorul Uniunii. Astfel, în asigurarea unui cadru european sigur și echitabil pentru lucrători și angajatori, un rol major revine Rețelei EURES”, a declarat președintele ANOFM, Daniela Barbu.

Secretarul general adjunct al Ministerului Muncii și Justitiei Sociale, Daniela Moroșanu, a vorbit despre importanța deschiderii pieței europene a forței de muncă către toți lucrătorii și despre modul în care România abordează acest subiect.

„În contextul creșterii mobilității între Statele Membre, care încurajează o și mai strânsă integrare politică în cadrul Uniunii Europene, România manifestă o preocupare constantă pentru asigurarea cadrului strategic, juridic și instituțional în concordanță cu realitățile pieței muncii, menită să stimuleze mobilitatea lucrătorilor pe teritoriul Uniunii Europene și să contribuie la progresul social și economic, la un grad mai înalt de ocupare a forței de muncă, la o dezvoltare durabilă, echitabilă și la echilibrul pe piața muncii”, a declarat Daniela Moroșanu.
Grupul de Coordonare EURES servește drept platformă pentru schimbul de date și pentru punerea în comun a bunelor practici în ceea ce privește dezvoltarea și diseminarea la nivelul întregii rețele EURES a informațiilor pentru lucrători, inclusiv lucrătorii frontalieri, și angajatori.

Preocupările Grupului de coordonare privesc în special planificarea strategică, dezvoltarea, punerea în aplicare, monitorizarea și evaluarea serviciilor și activităților menționate în Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate și integrarea mai bună a piețelor forței de muncă și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 și (UE) nr. 1296/2013.
Ca urmare, stadiul extinderii componenței rețelei EURES, situația actuală a ESCO (Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Compețentelor, Calificărilor și Ocupațiilor), interoperabilitatea bazelor de date, rolul Autorității Europene a Muncii au fost doar câteva din temele de discuții care s-au aflat pe ordinea de zi a membrilor Grupului de coordonare EURES, structura care are în componența sa, coordonatorii naționali EURES din partea tuturor statelor membre.

De la lansarea sa în 1994, EURES reprezintă o rețea de cooperare între Comisie și serviciile publice de ocupare având drept scop sș furnizeze informații, consiliere și servicii de recrutare/plasare pentru lucrători și angajatori, precum și tuturor cetățenilor Uniunii care doresc să beneficieze în practică de principiul dreptului la libera circulație al lucrătorilor, prin intermediul rețelei sale umane și al instrumentelor online disponibile pe „Portalul mobilității europene pentru ocuparea forței de muncă” (portalul EURES).

Comunicare – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…
F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…

ZI DE MECI! | ETAPA 1 | LIGA 3 SUPERSCORE  Un nou sezon, o nouă provocare! Pentru FC Păușești-Otăsău, sezonul…

Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026
Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă…

FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu
FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu

ÎNCEPEM SEZONUL! A venit momentul primului meci din noul sezon! Echipa noastră, FC Viitorul Mateești, întâlnește Viitorul Horezu într-un meci…

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii
Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii, într-o ediție a multiculturalității și a dialogului artistic între…

Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu
Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu

Duminică de sărbătoare în Stoilești și Scundu! ​ Mi-am petrecut duminica alături de vâlcenii mei dragi din Stoilești și Scundu,…