Râmnicu Vâlcea: O nouă grădiniţă finanţată prin PNDL se construieşte în zona Ostroveni

 

 

 

 

O altă investiţie finanţată în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală se află în plină desfăşurare în Ostroveni – Sud, în imediata apropiere a locuinţelor sociale de la fostul cămin de bătrâni, stadiul fizic al lucrărilor depăşind procentul de 20%.

Este vorba de localul unei noi grădiniţe cu program prelungit şi creşă, ce urmează să îndrume primii paşi în viaţă pentru 80 de copii proveniţi de la familiile din zonă. Imobilul, cu o structură parter şi etaj şi o suprafaţă desfăşurată de 1.435 mp, va beneficia de o arhitectură modernă şi va fi compus din două săli de grupă la parter pentru învăţământul ante-preşcolar (creşă), trei săli de grupă la etaj pentru învăţământul pre-şcolar (grădiniţă), zone de joacă, de dormit, grupuri sanitare, două săli de mese şi o sală de festivităţi.

Valoarea lucrărilor de execuţie este de 4.509.637,93 lei cu TVA, din care 3.462.055,25 lei cu TVA asiguraţi de la bugetul de stat în cadrul PNDL, iar 1.047.582,68 lei cu TVA – contribuţia locală.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 15.10.2018, iar durata de execuţie este de 12 luni.

Tot în cadrul PNDL, recent s-a semnat contractul de execuţie a localului Grădiniţei nr. 16 din zona Dovali, unde urmează să fie mutaţi preşcolarii care acum sunt găzduiţi, în condiţii improprii, la parterul blocului 85 bis din str. Doctor Hacman.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apel urgent pentru donare de sânge!
Apel urgent pentru donare de sânge!

Sorega Anca Ionela, locuitoare a orașului Mioveni, are nevoie urgentă de sânge. Acasă o așteaptă cei doi copii ai săi,…

Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest
Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest

Aproximativ 400 de persoane s-au înscris la Mioveni Color Fest, eveniment aflat la prima ediție, care va avea loc duminică,…

Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!
Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!

Municipiul Pitești, prin Salpitflor Green S.A., organizează, în perioada 24 septembrie – 11 octombrie 2026, cea de-a XX-a ediție a…

Amenzi pentru bicicliști și trotinetiști, în centrul Piteștiului
Amenzi pentru bicicliști și trotinetiști, în centrul Piteștiului

Bicicletele și trotinetele nu au voie pe zona pietonală din centrul Piteștiului, iar polițiștii locali dau amenzi celor care ignoră…

Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș
Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș

O tânără de 22 de ani, fiica fostului om politic Cazimir Ionescu, a fost găsită moartă, miercuri dimineață, într-o locuință…