Povestea Papusicii Barbie cea vie, din birlogul Ursului Thomas –

Primul personaj este Bella. O tinara normala, adepta unui dulce stil clasic, cu ochii patati usor de firisoare rosii si fiecare clipire exprimind o usoara incertitudine, spaima, insecuritate. Cind am intalnit-o prima data mi-a exprimat o ambitie iesita din comun. Tocmai acea forta specifica unui gazetar. Oricine ar fi gindit ca mine la prima intrevedere cu Bella. Sclipirea ei avea sa dispara, insa dupa citiva ani. Pe masura cu trecerea timpului, misterul acestei femei se tot adincea. « Prima impresie buna », cu care salutase, disparea. Povestile si zvonurile erau la inceput simple « susoteli » pe care le consideram rautati. Birfele in rindul oamenilor din presa dintotdeauna au fost scornite, de multe ori pentru a intimida colegul-adversar. Din cite se zvonea, aceasta Bella incomoda anumite persoane, tocmai prin faptul ca fusese avansata intr-un timp foarte scurt. Ea care tocmai iesise de pe bancile scolii, ea o juna blonda, cu pleoapele minjite a roz bonbon. Ca era invidiata ar fi fost ceva normal, pentru niste temerari care descopera, peste noapte, ca desi se asteptau sa fie recompensati, o « neinitiata » le-a luat locul. In spatele usilor inchise, prin firul discret al telefonului, dupa colt si-n multe alte locuri, se vorbea ca « Papusica » s-ar fi folosit de meritele ei de femeie pentru” Unii ziceau la vremea aceea ca ar fi fost virgina si ca meritul de a fi pusa in fata tuturor ar fi fost intemeiat pentru Ursul Thomas, desi in fond, ea incununase un act hormonal si atit. Acesta era de fapt pretul ce fusese obligata sa il plateasca. Nu oricine s-ar fi bucurat de un asemenea privilegiu, atit de repede. De cele mai multe ori, cei care isi rup coatele osinditi, au mai multe de pierdut, fiindca isi practica meseria cu constiiciozitate si nu au curajul sa depaseasca o norma de valori. Helena facea parte din multimea nemultumita de ascensiunea fabuloasa a Bellei. Pentru ea, promovarea colegei sale devenise o adevarata obsesie. Chiar daca era casatorita cu un om de afaceri, ce o rasfata ca pe o cadina, ea nu admitea ca « papusica » sa-i ocupe locul pentru care muncise. De cele mai multe ori, fiecare dintre cei care lucreaza in media, la ziare, radio cit si televiziune, rivnesc, in sinea lor, la functia de redactor-sef. Este dea dreptul imposibil ca toti redactorii si reporterii sa fie facuti sefi, fiindca n-ar avea cine sa documenteze stirile si sa scrie articolele. Tocmai din aceasta cauza, printre ziaristi au aparut asa zisele bisericte cit si ideea de vedetism. De cele mai multe ori, cei care se cred vedete fac parte din categoria jurnalistilor cu o anumita vechime si care au o mai mare trecere in fata sefilor. Helena avusese un cuvint de spus inaintea multora. Cu ceva timp in urma ocupase o pozitie inalta in cadrul colectivului, pe care o pierduse din motive mai putin cunoscute. Probabil, inca resimtea a beneficia de un sprijin moral si, implicit, sa-si faca rost de aliati in asa zisa lupta contra fatucii indraznete. Totusi Helena a razbit intr-un final sa convinga mai multi dintre colegi ca Bella nu trebuia sa fie sefa lor. Oricat s-ar fi straduit aceasta din urma sa le faca pe plac, incapatinarea celorlalti o lovea cu pasiune. Pe masura ce trecea timpul, obligatiile de serviciu ale Bellei depaseau cu mult forta de a le razbate, astfel incit in cele mai groaznice momente incerca sa se convinga ca este o luptatoare. Afrontul resimtit din partea echipei sale, cit si cerintele, din ce in ce mai impunatoare ale conducerii, o condamnau mai des la suferinta interioara. Din cind in cind se jura ca renunta, insa se gindea ca altceva nu ar fi fost capabila sa faca, ea care evadase de putina vreme din salile facultatii direct in jungla vietii, ea careia ii adusese pestisorul de aur o functie si o profesie de onoare. Desi nici ea insasi nu mai credea in sine, nimic si nimeni nu-i zdrobise toate puterile. In cotloanele launtrice ale simtirii isi propunea din ce in ce mai des, sa dea la o parte totul pentru o clipa de liniste” De fiecare data cind se trezea la realitate nu-si inchipuia ce ar fi facut daca n-ar fi fost numita lider. Si parca n-ar fi fost suficienta aceasta suferinta, era obligata sa -si accepte pretul femeii, care isi sacrifica trupul pentru functii si statute efemere” Erau nopti cind singura dorinta era sa traiasca la maxim clipele de liniste, in propriul sau asternut, sub cearsafurile unde mama ei inca stia ca se odihneste o fecioara. Si totusi, ce era in mintea Bellei, de se pedepsea singura ? Dupa un an, echipa Helenei s-a hotarit sa se desparta de birlogul ursului Thomas. Deja se acumulasera prea multe tensiuni, ambitiile crescusera si nici prin indelungi discutii decizia patronului nu se schimbase in favoarea razvratitilor. Asa ca, intr-o dimineata de septembrie prima sedinta de redactie abia ca se mai tinu, fiindca scaunele erau goale. Doar citiva dintre angajati venisera la serviciu, ca de obicei” Erau citeva voci care anuntau ca toti nemultumitii urmau sa isi editeze propriul ziar, un ziar care sa-l falimenteze pe cel de unde fugisera. In agitatia contextuala imi capta atentia din ce in ce mai mult Bella. Tocmai din simplul motiv ca ii resimtea drama care o rascolea” La citeva saptamini

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…

Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest
Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Curtea de Argeș, a fost reținut după ce a fost prins conducând mașina,…

Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut
Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut

Un bărbat de 46 de ani, din Călinești, a fost reținut după ce și-ar fi sunat de două ori fosta…