Este vorba despre raiul copilăriei mele. Mama era soră medicală de chirurgie și neavând cu cine să mă lase acasă, mă lua cu ea la spital.

Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea, pe atunci singurul spital.

La trei ani, eram fericit acolo, printre brazii uriași, mă jucam cu conurile lor și abia așteptam să coboare în curte vreun pacient mic cu care să mă împrietenesc.

Adeseori, venea și tata aici, o așteptam pe mama să iasă din tură, iar când la 18 ani am intrat la Filosofie, tot pe o bancă din curtea vechiului spital am povestit cu părinții despre ce vreau să fac în viață.

Iată de ce știrea că președintele CJ Vâlcea reabilitează Spitalul Vechi m-a emoționat peste măsură.

Nu pot spune nimic decât mulțumesc.

Gheorghe Smeoreanu