Fex urbis, lex orbis! drojdia cetatii, legea lumii. Cuvintele acestea au fost rostite de Sf. Ieronim pentru a sublinia ca apostolii si martirii s-au ridicat din straturile cele mai de jos ale societatii, dintre umilitii si obiditii popoarelor. Ratacind prin subteranele edificiului social, abia tirindu-si picioarele prin molozul dezastrelor cotidiene, ei n-au avut nevoie decit de un ideal si o credinta pentru a se ridica deasupra lumii acesteia si a o lumina prin sacrificiul lor pilduitor.In orice aglomerare stabila de oameni exista si o „depunere de elemente”, care formeaza ceea ce se cheama drojdia societatii: vagabonzi, cersetori, infractori de tot soiul, aurolaci, oameni fara capatii, ajunsi in aceasta situatie nu neaparat din vina lor. E suficient ca societatea sa se agite putin, ca „drojdia” se si ridica la suprafata. Iar daca lucrurile nu revin mai repede in matca lor, in mod inevitabil drojdia fermenteaza si tot raul de pe fund se revarsa ca o coca peste marginile normalitatii cunoscute. Ceva asemanator s-a intimplat si in societatea romineasca dupa 1989! In timp ce adevaratii martiri ai revolutiei romine au intrat in morminte si in memoria vesnica a poporului romin, la suprafata au ramas „vagabonzii” si „nenorocitii” din rindurile carora s-a format o mare parte din actuala clasa politica romineasca. Pe care, de 20 de ani incoace, o tot vedem vomitindu-si peste noi prea-plinul imposturii. Si pe care nici votul uninominal, in care ne-am pus atitea sperante, se pare ca nu va putea s-o reformeze. Caci intre timp ea a capatat un fel de imunitate care o ajuta sa reziste la orice insecticid si sa roada in continuare in grinda destinului fiecaruia dintre noi. Nu avem ce sa-i facem, suntem nevoiti sa acceptam aceasta „drojdie” in piinea noastra cea de toate zilele. Putem, cel mult, sa observam uneori trecindu-ne pe dinainte niste cadavre politice, plutind descompuse pe o apa a simbetei in care, atunci cind erau „vii”, isi scaldau notorietatea ilicit cistigata si efemera. Asa mai putem sa-i vedem, trecind pe sub ferestrele timpului nostru, lasindu-si urma murdara in cartea istoriei nationale sau locale, pe cei care, la un moment dat, erau perceputi ca puternicii zilei. Asa mai avem ocazia sa-i vedem la fata pe cei decazuti din functii, sa-i pipaim si sa ne convingem ca sunt reali, si nu cine stie ce fantasme din visele noastre cele mai urite.Acum, cind se pune problema schimbarii sefilor din deconcentrate, sa ne asteptam la ceva mai bun? Sa credem ca noii conducatori au un ideal sau o credinta? Vreau sa spun ca, in lipsa unei veritabile clase politice, prea ades am vazut pina acum ca ajung sa ne conduca personaje caricaturale, agramate sau de o crasa incultura, directori incompetenti, escroci sau de-a dreptul hoti. S-a luat in calcul exclusiv apartenenta politica, nicidecum seriozitatea, profesionalismul si onestitatea celui nominalizat pentru o functie de conducere. In marea majoritate a cazurilor, cei care s-au ridicat, nu ca sa ramina la suprafata s-au ridicat, de fapt, ci ca sa revina la conditia lor naturala, de cautatori prin gunoaie, de data aceasta bine echipati in armura imunitatilor de tot felul, adunind resturile pe care preistorica pasare a faradelegii le scapa din gheare.Si totusi, parca impotriva unei logici elementare, imi place sa sper ca, macar de acum incolo, lucrurile vor sta cu totul altfel. Ca noii conducatori de institutii vor intelege mai mult decit predecesorii lor ca omul sfinteste locul si vor actiona in spiritul acestei frumoase zicale rominesti. Nu de alta, dar daca se vor uita in urma, vor vedea ca foarte putini dintre cei care si-au aratat muschii in trecutele legislaturi mai pot sa traga dupa ei si altceva decit meritata cutie de tinichea. Vreau sa spun ca, daca au fost numiti in functii de conducere de un anume partid aflat la putere, sa faca politica cetateanului! Altfel, nici nu-si vor da seama cit de repede vor deveni si ei niste cadavre politice.Semnatura: Constantin Smedescu