Mă duc adeseori la Moulin Rouge pentru că întotdeauna cele slabe le ruşinează pe cele tari, cele proaste pe cele înţelepte, iar cabaretul poate umili muzeul. Mă duc la Moulin Rouge pentru a mă feri de orgoliul culturii, de vanitatea întâlnirii cu capodoperele. De la o vreme, încep Parisul cu french cancan fiindcă nu mai cred la fel de tare în artă, în cultură, nu mai sper să mă izbăvesc prin cunoaştere. Spunea Sfantul Ieronim că nici un neam nu se mântuieşte prin dialectică. Just, vezi grecii de azi !

Un cititor anonim îmi scrie că am fugit fiindcă a picat guvernul. Am fugit la Paris, ce e drept, durându-mă-n cot de guvern, nu de altceva, dar fiind eu în presa privată din ianuarie 90, am trecut prin toate avatarurile, prin toate furcile caudine, drept pentru care nu cred că vreun guvern îmi poate mări ori micşora fericirea nici măcar cu o sutime. Guvernele pot cel mult să mă amuze, aşa cum este acesta al lui Ponta, cu trei miniştri contestaţi din start, unul pentru imcompatibilitate, altul pentru impostură şi al treilea pentru plagiat. Dacă în firma mea aş avea trei angajaţi prinşi cu asemenea mâţe-n sac, aş închide-o, aş băga-o în faliment şi nu aş mai ieşi pe stradă de jenă. Chiar nu pricep pe ce criterii a fost făcut acest guvern.

Presa franceză e serioasă, e distantă, e erudită şi e prudentă faţă de lumea politică. A doua zi după victoria lui Francois Hollande, TF1 a difuzat toată seara un documentar mamut despre un trib din Etiopia. După ce am căutat , mai mult retoric, cu telecomenda, un Mircea Badea ori un Dan Diaconescu din Hexagon, m-am întors la documentar.

Am regăsit un Paris friguros. „Voire Paris au mois de mai” zicea Aznavour, dar poate că nimic nu mai e ca înainte, Montmartre pare trist, liliacul e mort, iar restaurantul „Le lapin agile”, pe unde au trecut Modigliani şi Picasso, e închis. Ne mulţumim cu raţă în Trocadero şi cu mai multe carafe de vinul casei la „Les Fontaines”, lângă Porte de Saint-Cloud.

A fost un Paris dens, ameţitor, obositor, subţire în sens cultural, puternic în cel existenţial, aşa cum ni l-am dorit.

De la o vreme, încep Parisul cu Moulin Rouge. Poate de teamă să nu aflu din nou de la vreun pictor ori de la vreun poet ceea ce vreau să uit şi anume că nimic nu e veşnic. Pulpele fetelor din cabaret sunt, la urma urmei, tot capodopere (şi tot praf stelar).

Hai să fim sinceri, hai să fim serioşi.