Un triumvirat pentru Vâlcea

Când am un pic de timp liber, dau la Costi Rădulescu așa cum dau unii la pește.

Încerc să-l prind.

Pentru cei din alte zone, precizez că tânărul Costi Rădulescu a devenit președintele CJ Vâlcea, bătându-l măr pe umflatul în pene Buican, de la PNL.
Revin.

Mă uit la toate clipurile în care apare Costi Rădulescu, le văd de câte trei, patru ori, încerc să surprind procentul de limbă de lemn, răutățile, superbiile, mișculațiile, idiosincraziile.

Procente mici, foarte mici, bravo.

Citesc și recitesc toate declarațiile.

De ce ?

Simplu.

Pentru a mă spăla pe mâini de tânărul președinte înainte de a-l vedea angajat pe panta descendentă pe care alunecă, mai devreme sau mai târziu, orice politician.

Deocamdată, Costi Rădulescu e pe planul ascendent, dar eu tot dau la pește pentru a vedea unde se oprește. Sunt șanse să alunece mâine, dar și posibilități să fie cel mai important om politic al Vâlcii din toate timpurile.

Apreciez la domnul acesta faptul că rămâne un om ca toți oamenii, că se ferește de mumificare, de glorie deșartă. Mai apreciez că muncește și nu o face ca poză.

Știe mai mult să primească lecții decât să dea lecții.

Îl invocă pe IPS Varsanufie și pare că l-a luat drept model, ține strâns aproape de Mircia Gutău cu care are proiecte comune, așadar nu se sfiește să facă parte dintr-un triumvirat în care, datorită vârstei și experienței, va fi permanent al treilea.

Nu pot rezista tentației de a da un sfat deși nu mi-l cere nimeni. Dacă aș fi Costi Rădulescu, aș vorbi cu 20% mai puțin, aș face pe misteriosul cu 25% mai mult, aș citi minim o carte pe lună, aș da o dată la trimestru un interviu de referință, aș fi mai apropiat de monștri sacri ai partidului de la București.

Cred în triumviratul IPS Varsanufie – președintele Rădulescu – primarul Gutău.

Am lansat ideea și o văd rodind.

Un Triumvirat pentru Vâlcea.

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…